Sub marile clădiri ale Bucureștiului există o lume subterană bine ascunsă, construită în mare parte în perioada comunistă din motive strategice și de securitate.
În centrul atenției se află spațiile din adâncurile fostului sediu al Comitetului Central al Partidului Comunist Român — clădirea unde astăzi funcționează Ministerul Afacerilor Interne — și tunelele care ar fi fost planificate pentru a lega puncte sensibile ale Capitalei.
Descoperirile făcute după 1989 au adus la lumină detalii senzaționale despre această infrastructură ascunsă, inclusiv despre ceea ce se afla sub clădirea Teatrului Național.
Tunelurile subterane construite în perioada comunistă reprezentau un sistem strategic extins
Regimul Nicolae Ceaușescu a ordonat construcția unei rețele vaste de tuneluri și buncăre subterane în București între anii 1960 și 1980, ca parte a unui plan de protecție și supraviețuire în caz de atac, revolte sau criză majoră.
Acești coridoare erau concepuți pentru a lega punctele strategice ale orașului — cum ar fi Comitetul Central, Casa Poporului, eventualele baze militare sau aeroporturi — și unele ar fi fost suficient de largi pentru circulația vehiculelor mici sau chiar pentru navigare cu ambarcațiuni pe canale subterane, potrivit relatărilor militare și de istorie urbană.
Unele rapoarte și martori ai epocii vorbesc despre o rețea de tuneluri care ar fi putut, în teorie, să le permită oficialilor să circule între clădiri importante, inclusiv posibil legături cu stații de metrou sau alte facilități tehnice din subteran.
Descoperirea sistemelor subterane după Revoluția din 1989 a schimbat percepția asupra „labirintului” bucureștean
După căderea regimului comunist în decembrie 1989, armata și revoluționarii au intrat în sediul fostului Comitet Central și au descoperit o serie de încăperi și spații subterane ce nu erau cunoscute publicului larg. Militarii au găsit camere separate de uși blindate, sisteme de ventilație, depozite și zone tehnice, iar unele rapoarte străine ale vremii descriu buncăre dotate cu sisteme de filtrare a aerului și apei, camere de decontaminare și centre de comandă cu console de control amplasate pe pereți.
În unele dintre aceste spații subterane au fost observate obiecte surprinzătoare pentru români de atunci — de exemplu, frigidere cu carne, un bun rar în timpul comunismului, ceea ce sugera stocuri importante de provizii sau planuri de supraviețuire îndelungată în caz de criză.
Martorii interni au vorbit, în timpul investigațiilor post-revoluționare, despre camere situate la diferite adâncimi — inclusiv odăi cu paturi pliabile, sisteme de ventilare și alte facilități care sugerează că tunelurile și buncărele erau pregătite pentru a susține oameni pentru perioade lungi de timp, în situații extreme.
Tuneluri care legau Comitetul Central de alte puncte strategice în București
Secretul tunelurilor nu se limita doar la subsolul fostului Comitet Central. Surse militare și istorice susțin că unele dintre aceste galerii ar fi fost conectate la alte locuri cheie din oraș, inclusiv spre zone apropiate de stațiile de metrou de pe Calea Victoriei și Piața Revoluției, spre zona stației Universitate și chiar către rețeaua tehnică de metrou.
Există și relatări neconfirmate oficial, dar recirculate deseori în lucrări sau interviuri, potrivit cărora tunelurile ar fi ajuns până la periferia Capitalei, oferind potențiale ieșiri de urgență spre spații din afara centrului.
Aceste căi subterane ar fi fost proiectate pentru a fi suficient de largi pentru circulația vehiculelor mici sau a sistemelor electrice de transport în interiorul lor, deși multe detalii precise rămân nevalidate oficial.
Buncărul antiatomic și centrele de coordonare strategică sub Casa Poporului și în apropiere
Rețeaua subterană nu aparținea doar fostului Comitet Central. Un exemplu notoriu este buncărul antiatomic situat sub Palatul Parlamentului (Casa Poporului), despre care sunt relatate detalii inclusiv în surse legate de inginerie militară: acesta era construit să reziste la atacuri nucleare și avea multiple camere, sistem de ventilație cu filtre speciale și acces la diverse puncte de infrastructură.
Colonelul în rezervă Nicolae Kovacs, care a lucrat la unele dintre structurile secrete, a povestit că sub Casa Poporului există mai multe etaje subterane și că tunelurile principale ar fi fost proiectate să lege Palatul Parlamentului cu alte clădiri strategice, inclusiv fostul Comitet Central și Ministerul Apărării.
Cum rămân aceste descoperiri în memoria publică și ce a rămas neexploatat
Deși unele dintre aceste tuneluri și buncăre au fost vizitate sau documentate de militari și istorici la începutul anilor ’90, multe detalii au rămas nepublicate sau confidențiale. După evenimentele din decembrie 1989, aceste spații au fost în mare parte lăsate în urmă, iar multe dintre intrările și documentele asociate au rămas neeliberate publicului.
Rețeaua subterană complexă a Bucureștiului alimentat numeroase legende urbane și teorii despre existența de rute secrete, camere de supraveghere sau facilități ascunse, însă partea confirmată oficial este mai restrânsă: există dovezi clare ale unor spații subterane extinse folosite pentru adăposturi, centre de comandă și tuneluri ce leagă clădiri strategice construite în epoca comunistă.
