Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii în şedinţa de marţi. Valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 74,89 milioane de lei (15,06 milioane de euro).
Indicele principal BET a consemnat o creştere cu 0,92%, până la 15.610,27 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, s-a apreciat cu 0,88%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,76%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 0,39% din valoare.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,54%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a majorat cu 1,20%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a închis pe plus cu 0,74%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile OMV Petrom, cu 16,54 milioane de lei, cele ale Hidroelectrica, cu 11,43 milioane de lei, şi ale Romgaz, cu 5,23 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile UCM Reşiţa (+14,47%), Artego (+10,06%) şi Bermas (+7,20%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UAMT (-7,76%), Romcab (-3,81%) şi Mecanica Ceahlău (-3,51%), informează AGERPRES
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii! Ce acțiuni au avut cele mai bune evoluții
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

27 minute în urmăSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

22 marEconomie
Banii cash, sub plafon impus de UE. O nouă limită va intra în vigoare de la 1 iulie 2027

20 marEconomie
Bugetul anului 2026, adoptat, după lungi dezbateri. Partidele aflate la guvernare au ajuns la un consens

20 marEconomie
Banii de la stat pe care mulți români nu știu că îi pot încasa. Află unde trebuie să verifici dacă ești printre beneficiari, este dreptul tău

18 marEconomie



