Burse şcolare. Condiţiile puse de Ministerul Educatiei pentru cazurile sociale, cine primeşte bani anul acesta

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 29-08-2024 15:37

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Ministerul Educaţiei a făcut anunţul despre burse şcolare 2024-2025, explicând care sunt condiţiile pentru cazurile sociale în noul an şcolar.

Astfel, legea este valabilă pentru elevii care provin din medii dezavantajate, din grupuri vulnerabile sau cu situaţii medicale speciale, aceştia beneficiind de ajutor din partea statului şi în următoarea perioadă.

Citeşte şi Bani în plus pentru acești elevi din România. Ajutorul financiar va fi acordat începând din luna septembrie

Burse şcolare 2024-2025. Cine are dreptul la bursă socială

Elevii şi părinţii aşteptau cu nerăbdare lista oficială cu burse şcolare pentru anul şcolar 2024-2025. Dincolo de ajutoarele primite de şcolarii cu rezultate excepţionale la şcoală, cele sociale sunt oferite de stat pentru a-i ajuta pe copiii care vin din familii cu probleme financiare mari sau pe cei care au anumite probleme medicale.

Astfel, Ministerul Educaţiei a dezvăluit metodologia-cadru de acordare a burselor în învăţământul preuniversitar, explicând astfel care sunt condiţiile puse de stat pentru a primi cei 300 de lei pe lună. Astfel, cei proveniţi din familii care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie mai mic de 50% din salariul minim net pe economie vor avea parte de ajutorul financiar.

De asemenea, de cei 300 de lei vor beneficia elevii cu unul sau ambii părinţi decedaţi şi elevi asupra cărora a fost instituita o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgenţă, dar şi şcolarii care provin din familii monoparentale, care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie mai mic de un salariu minim net pe economie. Este important de precizat că se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii.

Programul educaţional “A doua şansă” oferă burse şcolare elevilor cu vârsta de până la 30 de ani, neangajaţi pe piaţa muncii şi înscrişi în formă de invatatmant, a căror familie realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie mai mic de 50% din salariul minim net pe economie.

Elevii cu probleme medicale primesc burse sociale

Elevii cu probleme medicale primesc şi ei burse şcolare sociale. Şcolarii care au deficienţe/afectări funcţionale produse de boli, tulburări sau afecţiuni ale structurilor şi funcţiilor organismului, elevii cu afecţiuni oncologice şi/sau cronice şcolarizaţi, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Şcolii din Spital” sau la domiciliu beneficiază şi ei de banii de la stat.

Pe lângă cei 300 de lei stabiliţi la nivel naţional, consiliile de administraţie ale şcolilor pot mări suma în funcţie de mai mulţi factori precum banii alocaţi de autorităţile administraţiei publice locale sau de alte venituri obţinute potrivit legii.

Tot ce trebuie să facă elevii majori sau tutorii legali pentru a primi bursele sociale este să depună o cerere însoţită de acte doveditoare în termen de 25 de zile calendaristice de la începerea anului şcolar.

Citeşte şi Prima vacanță a elevilor din România din viitorul an școlar. Toate ciclurile se vor bucura de zile libere la o lună distanță de începerea cursurilor

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri