Problemele economice și reducerea valorii voucherelor de vacanță i-au descurajat pe români să mai meargă la mare. Astfel, în acest sezon estival, stațiunile de pe litoralul românesc au fost mai goale ca niciodată. Operatorii din turism au resimțit din plin scăderea numărului de turiști, astfel că au luat o decizie radicală. Cu toate că sezonul estival se încheie oficial la sfârșitul lunii septembrie, multe hoteluri de pe litoral s-au închis mult mai devreme decât în anii trecuți.
Instabilitatea economică și ajustarea valorii voucherelor de vacanță au lovit din plin turismul românesc. Astfel, în vara aceasta, litoralul românesc a fost mai pustiu ca niciodată. Scăderea numărului de turiști a lovit din plin hotelierii, care au avut încasări semnificativ mai mici decât în anii trecuți.
„Tendința este de scădere, este clar că reducerea puterii de cumpărare afectează atât vacanțele interne, cât și pe cele externe. Cam toată lumea este pe zero, pe -1, -2, -3, nu este o scădere spectaculoasă, ci mai degrabă o stagnare, toți stăm pe loc. La extern principalele destinații au fost Grecia, Turcia, Egiptul, Bulgaria”, a declarat, pentru FANATIK, Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Multe dintre hotelurile de pe litoralul românesc s-au închis mai devreme
Costurile de operare sunt prea mari pentru o cerere care, în extrasezon, tinde spre zero, astfel că multe hoteluri au decis să îți încheie activitatea mult mai devreme decât în anii trecuți. În aceste condiții, cu toate că sezonul estival se termină oficial pe datat de 30 septembrie, multe unități de cazare au tras deja obloanele, rămânând deschise doar cele care sunt înscrise în programul „Litoralul pentru toți”.
Următoarele hoteluri și-au încheiat activitatea mult mai devreme decât în anii trecuți:
Hotel Majestic din Olimp – ultima zi de cazări a fost pe 31 august;
Hotel Vox din Costinești – ultima zi de cazări a fost pe 31 august;
Hotel Felix din Eforie Nord – ultima zi de cazări a fost pe 10 septembrie;
Hotel Carmen Azzuro din Venus – ultima zi de cazări a fost pe 10 septembrie;
Hotel Carmen din Venus – ultima zi de cazări a fost pe 15 septembrie;
Hotel Carmen International din Venus – ultima zi de cazări este pe 15 septembrie;
Hotel Neko din Saturn – ultima zi de cazări a fost pe 15 septembrie;
Hotel Mojo din Eforie Nord – ultima zi de cazări a fost pe 8 septembrie;
Hotel California din Cap Aurora – ultima zi de cazări a fost pe 6 septembrie;
Hotel Poseidon din Jupiter – ultima zi de cazări a fost pe 14 septembrie;
Hotel Cocor din Olimp – ultima zi de cazări a fost pe 14 septembrie;
Hotel 2D din Neptun – ultima zi de cazări a fost pe 15 septembrie;
Hotel Phoenicia Amfiteatru din Olimp – ultima zi de cazări a fost pe 7 septembrie;
Hotel Phoenicia Belvedere din Olimp – ultima zi de cazări a fost pe 7 septembrie;
Hotel Phoenicia Holiday din Mamaia – sultima zi de cazări a fost pe 14 septembrie.
(NU RATA: Schimbare importantă pentru șoferi, care sunt nevoiți să respecte un nou set de reguli)















