Anul 2024 a fost unul excelent la nivel global, dar destul de greu la nivel local, pentru Orange. Compania a înregistrat o pierdere de 869,9 milioane de lei doar în primul trimestru. Niciodată, din 2009 până în prezent, nu a avut o asemenea scădere. Cu un an în urmă, ieșea pe profit cu 283,79 milioane de lei, motiv pentru care este cu atât mai greu de înțeles de ce o asemenea cădere.
Conform datelor oficiale transmise de companie, pierdere există, dar cifra de afaceri a crescut cu 9,2%, ajungând la 6,55 miliarde lei. Pierderea ar fi venit în urma preluării și integrării Telekom România Communications (fosta Romtelecom), care s-a produs la 1 iunie 2024, cea mai mare achiziție din istoria lor, pe plan local.
Un alt factor care a dus la căderea bruscă: creșterea numărului de angajați cu +71%, ajungând la 4.059 la nivel național. Au fost integrați circa 2.000 doar de la Telekom. Tot în urma achiziției, a crescut și gradul de îndatorare cu +55%, ajungând la 10,86 miliarde lei.

De precizat și că cei de la Orange au alocat un buget uriaș dezvoltării. Au investit în rețele 5G și 5G plus, în modernizarea fibrei optice, dar și în securitate cibernetică. Pe termen scurt, au avut de pierdut, dar pe termen lung, vor reuși să-și mărească profitul.
Situația Orange la nivel global și provocările pentru anul 2025. Compania de telefonie a avut rezultate remarcabile, la nivel global
În România nu a fost deloc roz situația, chiar dacă au preluat Telekom. Pe de altă parte, la nivel global, rezultatele sunt remarcabile. Cifra de afaceri totală a fost de 40,26 miliarde de euro, cu 1,2% mai mare față de anul anterior. După o asemenea reușită, au setat obiective mari pentru anul 2025, respectiv:
1. Creștere EBITDAaL: ~+3%
2. Menținerea investițiilor eCAPEX/CA, conform planului
3. Țintă nouă de flux de numerar operațional: cel puțin 3,6 miliarde € (față de 3,5 miliarde € anterior)
4. Raport datorie netă / EBITDAaL: ~2×
Compania își propune o creștere susținută, axată pe:
inovație prin AI,
expansiune FTTH,
performanță consolidată în Africa și
control financiar riguros.



















