Minorii vor putea să meargă gratuit la expoziția „Universul lui Salvador Dali”, la ARCUB-Hanu Gabroveni, să admire cele 170 de lucrări ale artistului. Sculpturi în mărime naturală, mobilier suprarealist, miniaturi și multe altele așteaptă vizitatori, la sediul din Centrul Vechi.
Un alt loc în care pot să meargă copiii de 1 iunie este cel mai mare eveniment făcut în cinstea lor, care va avea lor pe esplanada Operei Naţionale Bucureşti, în zilele de 1 şi 2 iunie, între orele 08:00-22:00. La eveniment vor veni o mulțime de artiști cunoscuți, printre care se numără: Andeea Bălan, Connect-R, AMME, Diana Matei, Ozana Barabancea, Corul Maestra, Delia Constantin, Rebeca Rizea, Toby Ibitoye, dar și Corul de copii al Operei Naţionale Bucureşti, Corul.
Accesul va fi gratuit și în expoziția permanentă de la Muzeul Antipa. În spatele clădirii impunătoare din centrul Capitalei, vor veni animatori, se vor ține ateliere de creație, șah, robotică, pictură și multe altele.
CITEȘTE ȘI: România, la un pas să fie executată silit! Datoria pe care trebuie să o plătească statul român, companiilor din energie, se ridică la zeci de milioane de euro
Activități de 1 iunie pentru copii
Pe data de 1 iunie, STB deschide Depoul Dudești pentru micii săi vizitatori. Între orele 10:00 și 16:00, pe Calea Dudești nr. 184, Sector 3, București, cei care vin vor putea să vadă tramvaiele vechi, din anii 1912 și 1956, dar și noile modele. Vor avea și prilejul să se plimbe cu tramvaiul de epocă Rathgeber P3.16, numit și Tramvaiul Cofetărie.
O altă activitate gratuită de 1 iunie va avea loc între orele 10:00 și 15:00 pe stadionul din cadrul Complexului Sportiv Național „Arcul de Triumf” din București, situat pe Bulevardul Mărăști, nr. 18-20. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Agenția Națională pentru Sport (ANS) și federațiile sportive naționale organizează.
La festivalul multi-sport vor veni 20 de federații: Badminton, Box, Rugby, Baschet, Ciclism, Scrimă, Tenis de Masă, Culturism și Fitness, Haltere, Judo, Kempo, Lupte, Oină, Sportul pentru Toți, Șah, Tir cu Arcul și Volei.
CITEȘTE ȘI: Pericolul o pândește pe Diana Șoșoacă. Poliția s-a sesizat după apariția videoclipului în care senatoarea este pe o motocicletă a Ministerului de Interne













