Cadoul făcut de Oana Roman pentru tatăl lui Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu. Legătura dintre fiica lui Petre Roman și părintele victimei

Autor: Luciana Polite

Publicat: 12-04-2024 22:14

Actualizat: 14-04-2024 10:32

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Oana Roman a fost profund mișcată de inițiativa tatălui lui Sebi, care va face un manifest în Piața Victoriei, pe data de 13 aprilie, la ora 19:00. Vedeta a vrut imediat să-l ajute pe Valentin Olariu, pe care l-a și cunoscut și despre care are o părere extraordinară. Mamă fiind, i-a înțeles durerea și a făcut un apel public pentru dreptate în cazul 2 Mai. 


Valentin Olariu a venit la podcastul lui Mihai Morar
, unde a spus întreaga poveste din spatele mediatizatului caz de la 2 Mai. Părintele nu vrea milă. Știe că nu își va primi vreodată fiul înapoi, dar mai are o fiică, Selena, căreia nu îi dorește aceeași soartă. Nu vrea să mai fie drogați ca Vlad Pascu care ucid oameni și au pretenția să scape cu minimul anilor de închisoare!

Și fiica lui Petre Roman a urmărit cazul. A rămas șocată, cunoscându-l pe tatăl lui Sebi, care este un cofetar de excepție.
„Este un caz pe care l-am urmărit în de-aproape pentru că este șocant și pentru că pe tatăl lui Sebi, pe Vali, îl cunosc pentru că am lucrat cu el o perioadă bună de timp și este un cofetar remarcabil, cu un talent incredibil și care trăiește o dramă de neimaginat”, a spus Oana Roman pe Instagram.

CITEȘTE ȘI: Decizie de ultim moment pentru Liviu Dragnea. Dosarul politicianului a fost cerut de DNA

Oana Roman își dă ziua de naștere pentru a-l ajuta pe tatăl lui Sebi


Pe data de 13 aprilie, Oana Roman va împlini 48 de ani. Nu dorește cadouri, dar vrea ca toți cei care o apreciază să meargă în Piața Victoriei, la ora 19:00, să fie alături de familia lui Sebi și a Robertei. Manifestul nu este împotriva lui Vlad Pascu, ci pentru dreptate și liniștea tinerilor care vor să meargă pe stradă fără să fie uciși de drogați!
„Vlad Pascu nu a apucat să fugă, dar uite că se pregătește ca el să aibă o sentință mică și tatăl lui vine și râde pe la televizor, judecătoarea care judecă în instanță a cerut să fie audiat copilul mort și este ceva inimaginabil. Eu sunt profund revoltată, susțin ca mai multe persoane publice să ia atitudine și să vorbească despre acest subiect.

Mișcați-vă fundurile și mințile și luați atitudine. Dacă vreți să-mi faceți un cadou de ziua mea, pentru că mâine este ziua mea, mergeți mâine la ora 19:00 în Piața Victoriei, la acel manifest pe care tatăl lui Sebi îl organizează pentru a cere dreptate”, a adăugat Oana Roman.

CITEȘTE ȘI: Medic ATI de la Institutul Fundeni, găsit decedat în spital! Bărbatul de 58 de ani și-ar fi luat viața la locul de muncă
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri