Călin Georgescu, mesaj religios și atacuri politice după prezentarea la Poliție: Țara asta este condusă de o șleahtă de prefăcuți.

Autor: Adrian Dumitru

Publicat: 14-10-2025 13:14

Actualizat: 14-10-2025 13:57

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Călin Georgescu, aflat sub control judiciar, a fost așteptat de susținători la Poliție în ziua de 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Parascheva. Fostul candidat a mers mai întâi la biserică, apoi a făcut o serie de declarații despre credință, politică și situația din România.

Prezentare la Poliție în zi de sărbătoare religioasă

Călin Georgescu, fost candidat la funcția de președinte al României, s-a prezentat marți, 14 octombrie 2025, la secția de Poliție pentru semnarea controlului judiciar impus în urma dosarului penal în care este cercetat.

Gestul său a fost însoțit de un moment simbolic. Înainte de a ajunge la Poliție, Georgescu a mers la biserică, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, considerată una dintre cele mai importante zile pentru credincioșii ortodocși.

La ieșirea de la secție, el a fost așteptat de mai mulți susținători și a făcut declarații ample despre credință, verticalitate și situația politică din România.

Călin Georgescu (5)

„Astăzi este o mare sărbătoare și o unire duhovnicească”

În fața jurnaliștilor, Călin Georgescu a subliniat semnificația zilei de 14 octombrie și a vorbit despre importanța valorilor spirituale pentru poporul român:

„Astăzi este 14 octombrie, o mare sărbătoare și o unire duhovnicească, când Biserica Ortodoxă sărbătorește Sfânta Cuvioasă Parascheva. Noi ne rugăm la Maica noastră Parascheva, care a stat în genunchi pentru poporul nostru. Este o mare onoare pentru mine, ca verticalitatea nu este negociabilă.”

Fostul candidat a adăugat că pentru el familia, țara și credința reprezintă repere fundamentale:

„Pe același ton, familia, țara și credința nu sunt negociabile. Țara asta este condusă de o șleahtă de prefăcuți, de aceea îi doare ceea ce spun. Am o atitudine pozitivă, pentru că viața este muzică. Din punctul lor de vedere, am o abordare negativă asupra vieții și sunt împotriva a tot ce poate avea omul să fie fericit. Ori pentru mine, creativitatea este libertatea pentru care lupt.”

„Este o luptă politică, un război teopolitic”

Călin Georgescu a făcut referiri și la situația politică din țară, pe care o consideră tensionată și dominată de manipulare.

„Este o luptă politică, un război teopolitic. Noi, poporul român, ne-am îmbrăcat cu toate armele împotriva stăpânitorilor întunericului, suntem împotriva acestor manipulatori. Pentru că noi am îmbrățișat Evanghelia păcii în această luptă sfântă.”

Declarațiile sale au fost însoțite de critici directe la adresa actualului premier Ilie Bolojan și a relațiilor externe ale acestuia. Georgescu a folosit termeni duri, pe care i-a comparat cu imagini din istoria medievală.

„Am văzut și eu acest comportament trădător și slugarnic al premierului Bolojan în fața lui Orban. Este exact cum iobagii își plecau pe vremuri capul când veneau grofii să culeagă dijma. Nu știu cum de nu-l doare capul de atâta cap aplecat.”

Fostul candidat a completat că, în opinia sa, această atitudine reprezintă o ofensă la adresa poporului român:

„Spun asta pentru că unitatea poporului este scutul nostru. Să avem încredere în Dumnezeu, să nu vă temeți.”

Referiri la pacea din Gaza și la rolul lui Donald Trump

În aceeași intervenție, Călin Georgescu a comentat și situația internațională, menționând conflictul din Orientul Mijlociu și rolul jucat de președintele american Donald Trump în acordul de pace semnat recent.

„Văzând pacea din Gaza, nu se putea înfăptui fără Trump, care a dovedit că este președintele păcii. Modul în care a participat la toate discursurile dovedește că marile națiuni respectă democrația și opoziția.”

El a adăugat că relația României cu Statele Unite trebuie privită dintr-o perspectivă spirituală, nu doar politică sau militară:

„Aud foarte multe voci ale unor ignoranți care spun că respectăm America pentru protecție. Da, religia ortodoxă a înflorit pe perioada mandatului lui Trump.”

„Este o umilință fără margini adresată poporului român”

Revenind la scena politică internă, Călin Georgescu a reiterat critica la adresa premierului Ilie Bolojan, pe care l-a acuzat de „slugărnicie” și lipsă de demnitate.

„Am văzut și eu acest comportament trădător și slugarnic al premierului Bolojan în fața lui Orban. Este exact cum iobagii își plecau pe vremuri capul când veneau grofii să culeagă dijma. Este o umilință fără margini adresată poporului român și istoriei poporului român. Consider că este o umilință a umilinței și, sincer, nu știu cum de nu-l doare capul de cât a stat cu el plecat.”

Declarațiile sale au fost primite cu aplauze de susținători, care au scandat lozinci religioase și patriotice la ieșirea sa din secția de Poliție.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri