Călin Georgescu susține că este nevinovat și strigă că românii și-au vândut țara pe o mână de arginți

Autor: Adrian Dumitru

Publicat: 01-10-2025 09:20

Actualizat: 01-10-2025 09:56

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, cercetat în mai multe dosare penale, s-a prezentat marți la sediul Inspectoratului Județean de Poliție Ilfov, unde este obligat să semneze controlul judiciar.

Zeci de susținători l-au așteptat în fața instituției, scandând lozinci precum „Călin Georgescu, președinte” și „Jos Guvernul”.

Declarațiile lui Călin Georgescu după controlul judiciar

La ieșirea din sediul Poliției, Georgescu a respins acuzațiile formulate de procurori și a spus că este victima unor dosare fabricate:

„Adevărul lor este minciună. (...) Acuzele aduse mie sunt false, dacă se pretinde că nu sunt false, le cer acuzatorilor mei să demonstreze că nu sunt flase.

În ceea ce mă privește, cel mai aprig judecător este conștiința mea și dacă Dumnezeu vea să satu în picioare voi sta în picioare, indiferent de câte piedici mi se vor pune”

Dosarul în care este judecat Călin Georgescu

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că 22 de persoane au fost trimise în judecată în dosarul 6720/284/P/2024. Printre inculpați se află și Călin Georgescu, dar și Horațiu Potra, un lider cu pregătire paramilitară.

Procurorii susțin că, în decembrie 2024, cei doi ar fi pus la cale un plan de organizare a unor manifestații violente la București, cu scopul de a schimba ordinea constituțională sau de a împiedica exercitarea puterii de stat.

Acuzațiile procurorilor pentru Călin Georgescu

Potrivit anchetatorilor, Georgescu și Potra ar fi vizat:

  • acțiuni împotriva ordinii constituționale,

  • nerespectarea regimului armelor și munițiilor,

  • alte infracțiuni conexe.

Planul ar fi fost discutat la Mediaș, pe 7 decembrie 2024, când grupul coordonat de Horațiu Potra ar fi decis deplasarea spre București cu șapte autoturisme.

Susținerea publică rămâne puternică

În ciuda acuzațiilor, fostul prezidențiabil continuă să fie sprijinit de un nucleu puternic de simpatizanți. Atmosfera de la IPJ Ilfov a fost una tensionată, dar dominată de lozinci în favoarea sa.

Georgescu insistă că dosarul are conotații politice și că adevărata instanță în fața căreia se raportează este „conștiința”.

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri