În ciuda faptului că încă nu a început oficial campania electorală pentru alegerile din 7 decembrie, Realitatea Plus nu se sfiește să o promoveze masiv pe Anca Alexandrescu. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) nu a trecut însă cu vederea acest lucru, astfel că a sancționat postul cu o amendă usturătoare.
Miercuri, 12 noiembrie 2025, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat postul Realitatea Plus cu 200.000 de lei pentru emisiuni de ştiri şi dezbateri în care au fost încălcate dispoziţii din Codul audiovizual.
CNA amendează Realitatea Plus pentru promovarea Ancăi Alexandrescu
Una dintre amenzile acordate Realitatea Plus, în valoare de 100.000 de lei, a fost pentru emisiuni de ştiri şi dezbateri difuzate în zilele de 06 şi 07.11.2025, în cadrul cărora au fost prezentat imagini cu Anca Alexandrescu pe străzile din București. Totul a culminat însă cu o strângere de voturi organizată chiar în studioul televiziunii.
„De când sunt în CNA eu nu am mai văzut aşa ceva. O asemenea campanie agresivă înainte de începerea campaniei eu nu am mai văzut niciodată de când sunt în CNA”, a remarcat Monica Gubernat, membru CNA.
„Nici eu nu-mi amintesc ca în audiovizualul românesc să întâlnesc strângere de semnături al unui candidat într-un platou de televiziune. Este fără precedent în audiovizualul din România. Nici măcar în cazul lui Călin Georgescu nu s-a întâmplat acest lucru. Este pur şi simplu o delegare a conţinutului editorial către un candidat şi împotriva interesului public şi a echilibrului.”, a spus Valentin Jucan, vicepreşedintele CNA.
De asemenea, postul Realitatea Plus a primit o altă sancţiune de 100.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 şi ale art. 82 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual în emisiuni de ştiri şi dezbateri difuzate în zilele de 05 şi 06.11.2025.
Ce spun reprezentanții postului TV
În replică, Vlad Nichita, director editorial Realitatea Plus, a declarat că nu este vorba despre o campanie electorală pentru Anca Alexandrescu, ci doar niște imagini prezentate cu unul dintre candidații la Primăria Capitalei.
„Ştim foarte bine că nu este campanie electorală, acum suntem în precampanie. Realitatea, ca şi celelalte posturi îi urmăreşte pe toţi candidaţii. Nu putem să ignorăm candidaţii. Dacă discutăm pe care l-am dat mai mult, da, o dăm pe Anca Alexandrescu pentru că are foarte multe activităţi în stradă, dar îi urmărim şi pe ceilalţi candidaţi”, a spus reprezentatul Realitatea Plus.



















