Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, revine și pune cruce primirii României în Schengen în viitorul apropiat: Nu va exista nicio extindere atât timp cât frontiera externă nu este protejată în mod eficient

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 10-12-2022 23:43

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a revenit cu precizări sâmbătă, după ce Austria s-a opus aderării României și Bulgariei la Schengen.


Nehammer a ținut să sublinieză că, până când granițele externe ale Uniunii Europene nu vor fi asigurate, nu va exista o extindere a spațiului Schengen.


Această abordare a fost o chestiune de securitate pentru Austria, a reiterat cancelarul, conform Die Presse, reluându-şi totodată criticile faţă de o politică de azil „eronată” a UE şi acuzând presiuni la adresa Austriei. În opinia lui Nehammer, dezbaterea privind migraţia a fost din nou pusă în mişcare la nivelul UE, odată cu veto-ul Austriei.


Blocarea de către Austria, joi, a aderării României şi Bulgariei la spaţiul fără controale la frontieră a provocat o mare agitaţie. Criticile au fost exprimate nu numai de ministrul german de externe Annalena Baerbock, ci şi de guvernele de dreapta din Italia şi Ungaria, cunoscute ca fiind de linie dură în materie de migraţie. De asemenea, România a recurs la măsuri diplomatice drastice şi şi-a rechemat ambasadorul în Austria pentru consultări, scrie „Die Presse”, citată de
News.ro.


„Nu va exista nicio extindere (Schengen) atât timp cât frontiera externă nu este protejată în mod eficient. Politica de azil eşuată a UE a cauzat această situaţie. Ameninţările şi argumentele polemice sunt folosite pentru a încerca să se crească presiunea împotriva Austriei”, a spus Nehammer.

„Atâta timp cât 75.000 de străini ajung neînregistraţi în estul Austriei, aceasta este o problemă de securitate şi trebuie rezolvată odată”, a punctat Nehammer.

După ce, de la jumătatea lunii noiembrie, tunisienii nu mai au voie să intre în Serbia fără viză, din ianuarie acest lucru se va aplica şi indienilor, ceea ce ar fi de natură să oprească „turismul de azil prin Serbia”, crede cancelarul austriac. El spune că solicitările de azil din partea tunisienilor au „scăzut drastic” după ce au încetat să mai fie scutiţi de vize.
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri