Cancelarul german Olaf Scholz: Vladimir Putin nu consideră războiul din Ucraina drept o 'eroare'

Autor: Ion Motea

Publicat: 14-09-2022 23:47

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Președintele rus Vladimir Putin nu consideră războiul din Ucraina drept o 'eroare', a afirmat miercuri cancelarul german Olaf Scholz, într-o conferinţă de presă în care a fost întrebat despre discuţia avută în urmă cu o zi cu preşedintele rus.


 

'Din păcate, nu pot să vă spun acum că există o conştientizare în creştere că a fost o eroare să se înceapă acest război', a spus Scholz la Berlin, transmite AFP.


Potrivit cancelarului, opinia lui Putin nu este pe cale să se schimbe: '
Nimic nu lasă să se creadă că o poziţie nouă este pe cale să apară acolo', a afirmat Scholz, care a avut marţi o convorbire telefonică de 90 de minute cu preşedintele rus.


Olaf Scholz a mai spus că este 'corect' să se discute şi fiecare să spună ceea ce are de spus. 'Pentru că sunt ferm convins că Rusia trebuie să se retragă, că trupele sale trebuie să se retragă, pentru ca pacea să aibă o şansă în această regiune', a insistat el.

'Şi, cu fiecare zi, devine tot mai clar că este singura perspectivă' posibilă, a adăugat cancelarul german, punctând că 'trebuie să discutăm despre aceasta'.

În discuţia de marţi, Scholz i-a cerut lui Putin să ordone 'retragerea completă' din Ucraina a forţelor ruse, puse în dificultate de o contraofensivă, potrivit agerpres.ro.

Vezi și:


Generalul german Eberhard Zorn: ‘Vladimir Putin ar putea deschide un nou front în Republica Moldova’

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri