Românii născuți între 1968 și 1980 vor ieși la pensie, în realitate, la vârste semnificativ mai ridicate decât cele „teoretice” prevăzute în legislația de până acum. Analiza arată că, deși normele legale indică anumite limite de vârstă pentru pensionare, durata efectivă a vieții active se mută treptat spre perioade tot mai îndepărtate, pentru o parte substanțială a populației.
Vârsta legală de pensionare versus vârsta efectivă
În România, vârsta de pensionare a fost stabilită prin lege și a suferit modificări în ultimii ani, în funcție de evoluțiile demografice și economice. Pentru generațiile născute între 1968 şi 1980, aceasta este progresiv ajustată pentru a reflecta speranța de viață în creștere. Totuși, cifrele oficiale și realitatea socială indică diferențe importante între vârsta legală și momentul în care românii ajung efectiv la pensie.
Cei născuți în 1968 sunt programați să se pensioneze la vârsta de 66 de ani şi 7 luni, în timp ce pentru cei născuţi în 1969 şi cei din anii următori intervalul se accelerează, astfel că generaţia din 1970 şi 1971 va ajunge la pensie la 67 de ani. Pentru cohortele de după 1971, vârsta de pensionare se menține la 67 de ani.
Pensionarea se tot amână: motive şi efecte
Există diferențe semnificative între normele de pensionare și ceea ce se întâmplă în realitate în piața muncii românești. Un număr tot mai mare de români rămâne activ pe piața forței de muncă după împlinirea vârstei legale de pensionare.
Un motiv important este structura demografică. Speranța de viață a crescut în România în ultimele decenii, ceea ce a determinat factorii de decizie să revizuiască în mod constant vârstele de pensionare, pentru a menține sustenabilitatea sistemului public de pensii. În termeni practici, acest lucru înseamnă că mulți dintre cei născuți în perioada 1968–1980 vor ajunge să lucreze mai mult decât generațiile anterioare, fie din necesitate financiară, fie pentru a beneficia de o pensie mai mare.
Un alt factor este îmbunătăţirea indicatorilor de sănătate şi capacitatea fizică a populaţiei active. Multe persoane sănătoase aleg să îşi continue activitatea profesională după vârsta minimă de pensionare, fie din dorinţa de a acumula venituri mai mari, fie pentru a rămâne implicate într-un mediu social și profesional.
Cum se modifică pensia în funcţie de anul naşterii
Pentru generațiile intermediare, ajustările aduse mecanismului de calcul al vârstei de pensionare au însemnat o pensionare la vârste progresiv mai ridicate:
Persoanele născute în anii 1968–1969 aveau deja, în programele legislative, o creștere graduală a vârstei de pensionare.
Generațiile 1970–1971 sunt prognozate să depășească pragul de 67 de ani pentru a intra în sistemul de pensii.
Ulterior, pentru cei născuți după 1971, forma de bază a legii prevede menținerea vârstei de pensionare la cel puțin 67 de ani, dar tendința este ca, în următoarele decade, aceasta să fie revizuită în funcție de evoluția speranței de viață.
Aceste ajustări legislative sunt menite să echilibreze raportul între contribuabili şi pensionari, în condițiile în care ponderea persoanelor cu vârste înaintate în populaţie creşte constant.
Diferențe între pensia anticipată, cea parțială și cea normală
Pe lângă pensia standard la limita de vârstă, sistemul românesc de pensii include și opțiuni de pensionare anticipată sau parțială, cu reducerea beneficiilor, pentru cei care au condiții de muncă deosebite sau stagii de cotizare mai lungi. Totuși, aceste forme nu sunt accesibile în mod automat pentru toate categoriile și sunt asociate unei penalizări financiare semnificative.
De exemplu, un român care a acumulat un stagiu de cotizare considerabil ar putea opta pentru pensionare anticipată, dar va primi o pensie mai mică decât în cazul în care ar aștepta vârsta standard. În plus, pentru generațiile analizate, accesul la aceste facilități rămâne condiționat de criterii stricte și tot mai puțini aleg această cale în fața oportunității de a lucra până la vârsta standard și de a beneficia de un calcul mai favorabil al pensiei.
Ce se întâmplă cu pensiile private
Pe lângă sistemul public, există și piloni de pensii private (obligatorii sau voluntari), a căror importanță crește pe măsură ce vârsta de pensionare efectivă se prelungeşte. Contribuțiile la aceste fonduri individuale pot ameliora nivelul venitului de pensionare, mai ales pentru cei care amână ieșirea din activitate până după vârsta minimă prevăzută de lege.
Consilierii financiari recomandă adesea verificarea periodică a contribuțiilor și ajustarea strategiilor de economisire, pentru a evita ca pensia publică să fie singura sursă de venit după întreruperea activității profesionale.
Sustenabilitatea sistemului public de pensii
Guvernanții justifică majorarea treptată a vârstei de pensionare prin necesitatea menținerii echilibrului financiar al sistemului public de pensii. Cu o populație îmbătrânită și cu tot mai puțini contribuabili tineri, ajustările sunt considerate inevitabile pentru a evita dezechilibre majore în bugetul de pensii.
Oficialii Casei Naționale de Pensii Publice subliniază că modificările se fac gradual și cu consultarea partenerilor sociali, însă criticii susțin că ritmul creșterii vârstei de pensionare pune presiune pe lucrători și nu ia suficient în calcul dinamica pieței forței de muncă.
