Din moment ce Paștele este pe 12, până la data respectivă, angajații de la Poșta Română vor aduce toți banii cuveniți către beneficiari. Este vorba despre părinți, dar și seniori, persoane vulnerabile și cu nevoi speciale. În ceea ce privește plățile pe card, alta este situația.

Data la care ar urma să intre alocațiile pe card
De regulă, atât alocațiile, cât și indemnizația de creșterea copilului, sunt plătite pe card pe data de 8 a fiecărei luni. În februarie și în martie, Agenția Națională de Plăți a făcut excepție și a livrat banii de pe 6 deoarece 8 pica duminica. Acum nu sunt așteptate astfel de excepții.
8 va fi într-o zi de miercuri, peste două săptămâni. Atunci, de dimineață până seara, părinții vor putea verifica aplicațiile bancare pentru a vedea dacă au intrat banii promiși. Șansele ca plata să fie făcută înainte sunt mici. Avantajați sunt cei care au ales plata prin poștă.
Fără mărire la alocație din 2024
Alocațiile din România nu au mai crescut din ianuarie 2024, chiar dacă fusese anunțată o majorare pentru ianuarie 2025, iar pentru ianuarie 2026, așa cum spusese ministrul, „nu am fost anunțat că ar fi înghețate”.
În prezent, sunt două tipuri de alocație în România:
copiii sub 2 ani și cei cu dizabilități: 719 lei;
copiii peste 2 ani și 18 ani sau până la finalizarea studiilor liceale: 292 de lei.
Nu se poate aproxima o dată la care aceste valori vor ajunge să fie modificate, poate cel mai devreme în ianuarie 2027.
Ce valoare are indemnizația de creșterea copilului acum, în 2026
Pentru a afla cât este indemnizația de creșterea copilului, faci media veniturilor din ultimele 12 luni din cele 24 anterioare nașterii. Ulterior, din media rezultată, scazi 15%, ca să ajungi la valoarea netă de 85%, dar să nu ieși din intervalul 1.651 – 8.500 lei. În final, mai scazi încă 10%, lună de lună, pentru CASS. Sunt eligibile doar persoanele care au avut venituri în ultimele 12 luni din 24 de dinaintea nașterii copilului, doar alocațiile sunt primite de toți copiii.
Concediul de maternitate este alcătuit din 2 părți, în total 126 de zile: 63 prenatal, 63 postnatal. Este plătit cu 85% din media veniturilor brute, din ultimele 6 luni înainte ca angajata să intre în program. Legea prevede că este obligatoriu ca fiecare mămică să-și ia măcar cele 42 de zile de după naștere, pentru a beneficia de concediul de 2 ani (24 de luni, dintre care ultimele 2 sunt ale tatălui). Poate dura 3 ani, dacă născutul are dizabilități. Concediul de maternitate (pre și postnatal, 126 zile) nu va fi afectat: CASS NU se reține din aceste indemnizații.














