Din păcate, România ocupă un loc fruntaş în topul accidentelor grave rutiere. Mii de români îşi pierd viaţa pe şosele din cauza drumurilor, dar şi a greşelilor din trafic făcute în timpul rulării cu viteză mare. De aceea, spun specialiştii, este foarte important ca şoferii să cunoască şi să ţină cont de regulile din Codul Rutier.
Citeşte şi Amendă de mii de lei pentru șoferi! Codul Rutier interzice montarea acestor sisteme
Când poţi depăşi o maşină pe linie continuă, conform Codului Rutier
Faptul că şoselele din România sunt un adevărat butoi cu pulbere pentru şoferi, experţii auto şi poliţiştii de la Rutieră insistă ca aceştia să respecte legile din Codul Rutier. Astfel, aceştia au exlicat când poţi depăşi o maşină pe linie continuă, aceasta fiind cea mai periculoasă manevră din trafic.
De exemplu, de multe ori, conducătorii auto se grăbesc să depășească căruţe, biciclişti sau diferite utilaje agricole, crezând că este legal. Ei, bine, Codul Rutier spune clar: intrarea în depăşire se realizează doar când marcajul rutier, vizibilitatea sau indicatoarele permit acest lucru.
“Se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu său dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”, conform Art. 120, alin. 1, lit. (i), din Codul Rutier.
Exista, însă, şi câteva excepţii. De exemplu, manevra este permisă pe pasaje denivelate, poduri, sub poduri și în tuneluri în cazul vehiculelor cu tracțiune animală, motocicletelor fără ataș, mopedelor și bicicletelor, chiar şi pe linia continuă. Condiţia este clară: vizibilitatea asupra drumului să fie asigurată pe o distanță mai mare de 20 de metri. Şi lăţimea drumului este vitală: cel puţin 7 metri.
O altă situaţie este aceea în care un agent de la Poliţia Rutieră dirijează traficul şi oferă indicaţii clare şoferilor.
Ce amenzi se dau pentru depăşire
Este important de reamintit că cei care încalcă regulile de depășire rămân imediat fără permis pentru 30 de zile. În plus, vor fi sancţionaţi cu 4 sau 5 puncte de amendă, adică o sumă cuprinsă între 660 şi 825 de lei.
„Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile [...] nerespectarea regulilor privind depășirea”, conform Art. 100 (3), din OUG 195/2002.
Citeşte şi Apare un nou semn de circulaţie în România. De ce trebuie să îl respecţi, nu este vorba doar despre amendă
















