Când revin, de fapt, elevii la școală după vacanța de Paște 2025. Cei mici se vor bucura de zile fără școală până la finalul lunii aprilie

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 21-04-2025 06:28

Article thumbnail

Sursă foto: Freepik

În acest an, Paștele ortodox are loc în aceeași zi cu Paștele catolic, iar elevii se vor bucura, în această perioadă, de ultima vacanță înainte de încheierea anului școlar.

A patra vacanță din structura anului școlar în curs a început vineri, 18 aprilie 2025, în Vinerea mare, înainte. Ea face parte din modulul IV de învățare, care a început pe 17 februarie.

Perioada vacanței de Paște

Elevii vor intra în vacanța de Paște pe 18 aprilie 2025, după al patrulea modul de cursuri, și vor reveni la școală pe 28 aprilie. Astfel, vor avea 10 zile libere.  Din data de 28 aprilie va începe ultimul modul de cursuri, care se va desfășura până pe 20 iunie, dată când elevii vor intra în vacanța de vară. 

Însă, școlarii vor mai avea câteva zile libere, cu ocazia Rusaliilor, când vor fi liberi și luni, 9 iunie. Noul an școlar, 2025-2026 va începe pe 8 septembrie, astfel că elevii se vor bucura de 8 săptămâni de vacanță, potrirvit spynews.ro.

CITEȘTE ȘI: Ce sunt cursurile de învăţare remedială pe care ar trebui să le urmeze copiii românilor din Diaspora care au revenit în ţara noastră

Structura anului școlar 2025-2026

  • Luni, 8 septembrie - vineri, 24 octombrie 2025;

  • Luni, 3 noiembrie - vineri, 19 decembrie 2025;

  • Joi, 8 ianuarie 2026 - vineri, 6 februarie 2026, respectiv vineri, 13 februarie 2026 sau vineri, 20 februarie 2026, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu elevii, părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ.

  • Luni, 16 februarie 2026, luni, 23 februarie 2026 sau luni, 2 martie 2026, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, până vineri, 3 aprilie 2026;

  • Miercuri, 15 aprilie 2026 - vineri  19 iunie 2026.

Anul școlar 2024-2025 a început pe 9 septembrie 2024, și se încheie vineri, 20 iunie 2025. Are în total 36 de săptămâni și este structurat în 5 module.

Pentru elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni și se încheie pe 6 iunie. Pentru elevii din clasele a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni și se încheie pe data de 13 iunie.

Pentru clasele din învățământul liceal - filiera tehnologică, cu excepția anumitor clase, și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni și se încheie pe 27 iunie. Durata cursurilor pentru clasele din învățământul postliceal este cea stabilită în planurile-cadru de învățământ în vigoare.

CITEȘTE ȘI: Adio, cursuri în trei schimburi pentru elevii din România. Când intră în vigoare noua măsură anunțată de ministrul Daniel David


Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri