Când se virează pensiile pe cardul bancar în luna iunie

Autor: Eugen Dinu, redactor

Publicat: 02-06-2023 16:53

Actualizat: 02-06-2023 19:49

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

În ultima vreme au existat mai multe discuții despre livrarea pensiilor în luna iunie 2023, în contextul minivacanței de Rusalii.


Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat, recent, că nu vor exista probleme privitoare la livrarea pensiilor în această lună, chiar dacă poștașii vor avea liber de 1 iunie și de Rusalii.


De asemenea, și șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a transmis un mesaj asemănător, afirmând că, deși e o situație excepțională, pensiile vor fi livrate la timp.


Lunar, poștașii livrează pensiile la domiciliul beneficiarilor în perioada 1-15 a fiecărei luni. Iar astăzi, 2 iunie, poștașii au lucrat, după cum a transmis oficial Poșta Română.

Când se virează pensiile pe cardul bancar în luna iunie


În fiecare lună, pensiile se achită pe card „în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni”, conform informațiilor transmise de Casa de Pensii.

Așadar, și în această lună, pensiile vor fi virate pe card în data de 12, dar nu mai târziu de 13.



Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri