Milioane de români aflați în situații vulnerabile vor primi de luni sprijin financiar din partea Guvernului prin intermediul cardurilor sociale pentru alimente. Acestea vor fi încărcate cu o nouă tranșă de bani.
Ministrul Adrian Câciu a anunțat când vor fi încărcate cardurile sociale pentru alimente
Potrivit Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, începând de luni 15 aprilie 2024, o nouă tranșă de 250 de lei va intra pe cardurile sociale pentru alimente. De acești bani vor beneficia aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili.
„De mâine, 15 aprilie, începe încărcarea cardurilor de alimente (tichete sociale) cu o nouă tranşă de 250 lei pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili. Procesul de încărcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 15-25 aprilie 2024”, a scris acesta pe Facebook.
Românii care vor primi 250 de lei pe carduri
De acest sprijin acordat de Guvern beneficiază următoarele categorii de români:
- copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
(VEZI ȘI: Anunțul momentului despre angajații care primesc tichete de masă și de vacanță. Ce se întâmplă cu aceste vouchere)
Ce probleme au întâmpinat beneficiarii
În ciuda faptului că programul „Sprijin pentru România” a fost lansat de ceva timp, mulți români aflați în situații vulnerabile întâmpină încă probleme legate de cardurile sociale pentru alimente.
Mai exact, beneficiarii acestor carduri nu au avut posibilitatea să comunice cu reprezentanții MIPE pentru a solicita informații. Recent, instituția a oferit mai multe clarificări cu privire la modalitățile de contactare a acesteia, fie prin intermediul operatorilor de call center, fie direct la sediul ministerului.
„Pentru furnizarea de informații telefonice, structura din cadrul MIPE care implementează programul Sprijin pentru România a asigurat planificarea pe ore a persoanelor care asigură gestionarea apelurilor prin call center.
De asemenea, este asigurată permanență și la registratura MIPE, pentru furnizarea de informații persoanelor care vin direct la sediul MIPE”, au transmis reprezentanții MIPE
(NU RATA: Ministrul Muncii, noi precizari privind vârsta pensionarii! Cine iese mai repede la pensie și în ce condiții)












