Au rămas mai puțin de două săptămâni până când ortodocșii din întreaga lume vor sărbători Învierea Domnului. Astfel, pensionarii din România se întreabă când vor primi pensiile în această lună, dat fiind că Paștele va fi sărbătorit pe 16 aprilie.
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) oferă un răspuns privitor la acest subiect. Mai precis, potrivit CNPP, pensiile se achită pe card „în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni”.
Drept urmare, și în luna aprilie a anului 2023, pensiile în contul curent sau pe card vor intra în data de 12 februarie, nu mai târziu de data de 13, așa cum a comunicat CNPP.
De asemenea, pensiile vor fi aduse de poștaș la domiciliul pensionarilor, cel mai probabil, până în data de 13 aprilie, dat fiind că în Vinerea Mare nu se lucrează. De regulă, acestea trebuie livrate până în data de 15 a fiecărei luni.
Așadar, pensionarii își vor putea face cumpărăturile de Paște.
Pensionarii și persoanele vulnerabile vor primi o nouă tranșă de bani înainte de Paște
Mai mult, până de Paști, vor fi încărcate cardurile de alimente, cu o nouă tranșă de 250 de lei, după cum a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Vor beneficia de acest ajutor 2.400.000 de români.
Marcel Boloș: „În acest fel, în Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari”
„Până în sărbătorile pascale, încărcăm voucherul de alimente cu cei 250 de lei, pentru că Guvernul României, în şedinţa de ieri, a aprobat decalarea termenului pentru voucherele alimentare şi încărcarea lor cu cei 250 de lei până la sărbătorile de Paşti.
(…) În acest fel, în Săptămâna Mare, încărcăm cardurile cu cei 250 de lei pentru cei 2.400.000 de beneficiari pe care îi avem în cadrul programului Sprijin pentru România.
…) Am fixat ca şi termen data de 13 aprilie, să se poată folosi oamenii şi să cumpere cele necesare pentru sărbătorile de Paşti”, a spus Boloș.

















