Societatea de Transport București (STB) se poate lăuda cu flota sa, înnoită semnificativ în ultimii ani. Însă paradoxul face că, deși compania deține piese de calitate, acestea sunt doar parțial funcționale. În plus, poluează foarte mult, dezavantaj care accentuează disconfortul, dar și riscurile pentru sănătatea bucureștenilor.
Spre exemplu, vehiculele Euro 3 și 4 rămân pornite pe timpul nopții, iar cele ecologice sunt trase pe dreapta, relevă o investigație Buletindebucurești.
Autobuzele poluante merg toată noaptea la bazele STB
În momentul de față, Capitala trebuie să facă față celor mai geroase nopți din această iarnă. Conducerea municipiului a anunțat măsuri cel puțin curioase pentru a menține transportul în comun în stare funcțională. Astfel, în loc să utilizeze autobuze hibrid, Euro 6 și electrice - considerate mai eficiente și mai puțin poluante-, conducerea companiei a decis să mobilizeze autobuzele Euro 3 și Euro 4 pe motorină, arată sursa citată.

Decizia de a scoate la traseu mai ales autobuzele Euro 3 și Euro 4, deși sunt disponibile și alte modele mai ecologice, apare într-o comunicare internă, pe tema codului galben de ger din finalul lunii februarie. Autobuzele Euro 3 și Euro 4 au rămas toată noaptea cu motorul pornit, fiind supravegheate mai atent, pentru a evita eventualele defecțiuni.
Este important de spus că aceste autobuze poluante Euro 3 și Euro 4 consumă semnificativ mai mult combustibil decât autobuzele moderne. În plus, neoprind motoarele pe timpul nopții, se consumă și mai mult, generând costuri suplimentare pentru compania de stat.
„Se vor asigura evidențele necesare justificării consumului de carburant aferent acestor măsuri”, se mai arată în documentul citat.
Investițiile în parcul auto au explodat în ultimii ani
Decizia conducerii STB vine în contextul în care, în ultimii ani, compania a investit destul de mult în modernizarea parcului auto, achiziționând autobuze Euro 6 și autobuze hibrid. Înnoirea parcului auto al STB a început în anul 2019, fiind cumpărate 400 de autobuze OTOKAR diesel Euro 6, printr-o investiție directă din bugetul Primăriei Municipiului București. Ulterior, începând cu 2020, flota a fost completată cu 130 de autobuze hibrid Mercedes Benz, finanțate din fonduri europene.
În 2022, publicația citată a arătat că, în urma unui control intern la autobaza Titan, s-a descoperit un consum de motorină mai mare decât cel înregistrat de debitmetrele vehiculelor. Diferența constatată a fost una importantă, de 17 tone de combustibil. În plus, investigația a mai descoperit și 2.700 de kilometri declarați ca „deviere traseu”, care însă nu au putut fi justificați de șoferi.


















