Capodopera inginerească din România prinde contur tot mai mult. Grecii aduc artileria grea pentru a săpa al doilea cel mai mare tunel feroviar din țara noastră

Autor: Dragos Stefanescu

Publicat: 04-09-2024 12:20

Actualizat: 04-09-2024 12:26

Article thumbnail

Sursă foto: produsinardeal.ro

Lucrările la viitoarea cale ferată Brașov -Sighișoara sunt în plină desfășurare. Compania grecească AKTOR se pregătește acum pentru săparea celor două tuneluri Ormeniș ce vor străpunge dealurile din zonă. Pentru a executa această capodoperă inginerească au fost aduse toate utilajele speciale cu ajutorul cărora se vor săpa tunelurile.

În luna iulie, compania AKTOR, care face parte din Grupul Intrakat, a adus cel de-al treilea utilaj TBM pentru săparea tunelurilor gemene de la Ormeniș, în muntele de lângă Racoș, pe traseul viitoarei căi ferate Brașov – Simeria, parte a Coridorului Rin – Dunăre, secțiunea Brașov - Sighișoara.

TBM-urile companiei AKTOR vor fora în munte tunelurile gemene Ormeniș, între Racoș și Ormeniș, pe segmentul sudic al tronsonului de cale ferată care va străpunge dealurile din zonă. Aceste tuneluri vor avea o lungime de 6,9 kilometri fiecare.

„Acest proiect este o capodoperă inginerească pentru calea ferată dintre Brașov și Sighișoara. Forăm cele mai lungi tuneluri feroviare din România prin muntele dintre Apața și Racoș”, a declarat Alexandros Exarchou, CEO al Grupului Intrakat.

În luna mai, grecii au pornit cel de-al doilea utilaj TBM, denumit Varvara. Acesta va săpa alături de primul utilaj TMB, denumit Eleni, care a fost pornit pe data de 5 martie 2024.

Acest proiect ambițios este cofinanțat de Uniunea Europeană, iar contractul a fost semnat de Compania Națională de Căi Ferate (CFR SA) cu consorțiul AKTOR SA – Alstom Transport SA – Compania Arcada.

(NU RATA: Șoseaua de 1 miliard de euro din România pe care toți „drumarii” se bat. CNAIR organizează prima bătălie pentru câștigarea lucrării)

Capodopera inginerească ce va schimba traficul feroviar din țara noastră

Tunelurile Homorod vor fi săpate independent, în paralel, acestea urmând să aibă o lungime de aproximativ 5 kilometri. Lansarea lucrărilor la cele două tuneluri se va face cu o mică întârziere față de data anunțată inițial în luna martie. Mai exact, acestea erau programate să înceapă în lunile iulie, respectiv, august. Durata de execuție a lucrărilor a fost estimată la aproximativ 15 luni, Homorod fiind un tunel mai scurt decât Ormeniș.

Tunelurile Ormeniș vor fi conectate prin 13 galerii de legătură, cu o lungime totală de 601 metri liniari. În cazul tunelurilor Homorod vor exista 10 galerii de legătură, cu o lungime totală de 417 metri liniari. Pasajele subterane Ormeniș/Homorod vor fi formate fiecare din câte două tuneluri feroviare cu câte o linie de cale ferată.

Cele patru tuneluri vor avea un diametru interior de 8,6 metri și un diametru exterior de 9,4 metri. Acestea vor fi forate cu ajutorul a patru TBM-uri, construite de compania Herrenknecht. Un utilaj TBM poate să foreze tuneluri la scară mare cu o medie de 10-15 metri pe zi, șase zile pe săptămână și o zi de întreținere.

(VEZI ȘI: România construiește un nou pod peste Dunăre. Adio, cozi la granița cu Bulgaria, anunțul oficial a fost făcut de CNAIR)

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri