Captură uriașă pe Aeroportul Cluj Napoca. Ce au descoperit polițiștii într-unul dintre bagaje

Autor: Andreea Corina Chiriac, redactor

Publicat: 28-10-2018 18:00

Actualizat: 28-10-2018 17:48

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Au fost descoperite trei kilograme de aur într-un bagaj pe Aeroportul din Cluj-Napoca. Aceste bijuterii ar fi fost ascunse în bagajul de cală al unui copil de 14 ani care venea din Statele Unite.


Bijuteriile, pentru care nu existau documente legale, au fost găsite vineri, la aterizarea zborului pe Aeroportul Cluj-Napoca, în jurul orei 14.30.


„S-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind din SUA, via Munchen, un cetăţean român, minor, în vârstă de 14 ani, cu domiciliul pe raza judeţului Vâlcea. Acesta beneficia de serviciul de însoţire minori al companiei aeriene, urmând să fie preluat de un adult care îl aştepta în aeroport. Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit inclusiv al bagajelor de cală, fiind descoperite ascunse, în şosete, mai multe bijuterii din metale şi pietre preţioase (cercei, inele, brăţări, pandantive cu pietre de culori şi mărimi diferite) în greutate totală de 2.956 grame, având valoarea de aproximativ 472.000 lei”, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră, citat de
Libertatea.


Citește și:


Atenție, români! Cum puteți, mai nou, proceda pentru a beneficia de despăgubiri în caz de dezastru major produs de cutremur

S-a aflat! Iată cum a reușit Elena Udrea să părăsească țara cu sume colosale de bani

Pericol mare pentru Kaufland și Lidl! Marea lovitură pe care le-o pregătește un cunoscut lanț de magazine
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri