Venit pentru a obține un loc pe scaun la ”The Four – Cei 4”, un challenger a plecat acasă cu gândul de a se lăsa cu totul de muzică! Bătălia pentru un loc printre Cei 4 continuă sâmbătă, de la ora 22.00, la Antena 1, când noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să se afirme, vor încerca să obțină unul dintre locurile ocupate de cei patru artiști aflați pe scaune. Un tânăr are parte însă de o experiență care îl pune pe gânduri, după o discuție cu juratul Carla’s Dreams.
”Eu, în locul tău, aș face muzică încă doi ani, apoi aș trage o concluzie. Dar doi ani din viață aș investi! Dacă o să lucrezi la părțile puternice pe care le ai, iar celor slabe să le acorzi măcar puținã atenție, o să fie bine. Promite-mi că te lași de muzică în doi ani dacă nu se întâmplă nimic. Asta înseamnă piesă, single, ceva, da?”, i-a spus Carla’s Dreams concurentului, încercând să îl ajute să se concentreze. ”Pentru că mi-a plăcut de el, am încercat să îi limitez încercările la următorii doi ani. I-am spus să continue, dar nu fără limită! Mai bine doi ani tragi, lupți și vezi ce se întâmplă!”, a mai spus juratul ”The Four – Cei 4”.
Vezi și De ce i-a făcut de fapt Ludovic Orban plângere penală Vioricăi Dăncilă – planul din spatele ușilor închise! Ce va urma pentru cariera lui politică
Cum a reacționat challenger-ul, telespectatorii vor afla sâmbătă, de la ora 22.00, la Antena 1, când lupta pentru un loc în competiție continuă. Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams vor evalua prestația sa. Doar cei care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.
Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își pierde locul, există o șansă de salvare: Artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun pot fi votați de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, iar cei care au obținut cele mai multe voturi, pot fi întorși direct în finală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.
Carla’s Dreams șochează: "Promite-mi că te lași de muzică în doi ani!" Cui a recomadat asta
Trending

30 marSocial
Crește vârsta de pensionare pentru milioane de români. Noua lege, gata în aprilie

30 marActual
Cum și când se dă indexul la E.ON. Beneficiile autocitirii

07:51Actual
Plafonarea prețului la alimente, prelungită. Lista completă de produse care nu se scumpesc, până pe 30 iunie 2026

30 marActual
[P]Cum aleg marile companii un scaun de birou StableDesk pentru spațiile office moderne și de ce

circa 1 oră în urmăActual
România dă lovitura în Europa: Microbuzele electrice din Câmpina cuceresc piața dominată de giganți

11:03Actual
Cozonac și pască, Salmonella sau Listeria. Pericolele din spatele deliciilor de Paște

12:08Actual
Cum vrea Notino să transforme beauty-ul într-un ecosistem digital complet

circa 1 oră în urmăSocial
Pensie dacă faci muncă în gospodărie. Primești și asigurare medicală
Articole Similare

circa 1 oră în urmăSocial
Pensie dacă faci muncă în gospodărie. Primești și asigurare medicală

30 marSocial
Crește vârsta de pensionare pentru milioane de români. Noua lege, gata în aprilie

29 marSocial
300 de lei în plus la pensie, în luna mai. Un milion de români vor primi banii

28 marSocial
Tichetele casnice, soluția prin care ai dreptul la pensie și asigurare medicală. Reglementare specială pentru menajere, bone și alți lucrători „cu ziua”

28 marSocial



