Carmen Dan trage un semnal de alarmă: ''Sunt niște lucruri anormale...''

Autor: Ancuța Paraschivoiu

Publicat: 01-08-2017 19:05

Actualizat: 01-08-2017 19:07

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, trage și ea un semnal de alarmă în urma deciziei Guvernului Tudose de a tăia pensiile speciale. Ministrul a precizat că numărul pensionarilor aflați în plată la nivelul Ministerului se ridică la 62.809, unii dintre aceștia beneficiind de legea din 2015 sau de alte legi de a lungul timpului. De asemenea, Carmen Dan a susținut că va prezenta și o situație a persoanelor pensionate și care au fost reîncadrate în MAI, arătând că la cabinetul său există cinci consilieri care beneficiază de pensie și de salariu.


"De vineri până astăzi au depus cereri de pensionare 700 de polițiști. De la începutul anului au solicitat ieșirea la pensie peste 3.200 de angajați ai MAI. Printre cei care au solicitat ieșirea la pensie sunt și 16 chestori. Media de vârstă la pensionare la chestori este de 55 de ani. Pentru alți 11 chestori sunt demersuri în curs la Administrația Prezidențială. Pensia medie în luna august, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, se cifrează la 3.123 de lei, cea mai mare pensie în plată este de 22.023 de lei și este o pensie pentru un fost secretar de stat", a declarat ministrul Carmen Dan, într-o intervenție la Antena 3.


În context, ministrul de Interne a afirmat că diferența mare dintre pensii reprezintă motivul pentru care s-a pus în discuție necesitatea unui act normativ care să regleze aceste decalaje.


"Deși cădem cu toții de acord că sunt niște lucruri anormale care se întâmplă pe actuala legislație a pensiilor, când ne dorim să facem corecțiile cuvenite, iată sunt tot felul de discuții pe care le-ați constat și dumneavoastră ca și mine. Acest act normativ despre care s-a tot discutat în aceste zile nu vizează, așa cum am repetat de fiecare dată, drepturile deja câștigate. Nu intenționăm să destabilizăm și să tăiem din aceste drepturi. Este clar însă că lucrurile nu sunt tocmai în regulă. Și așa cum am precizat, prin acest act normativ nu se modifică baza de calcul, nu se umblă la vechimea corespunzătoare pentru îndeplinirea condițiilor de pensionare sau la vârstă. Nu prin acest act normativ. Când în spațiul public sau Ministerul Muncii vor iniția un astfel de demers vom comunica în mod transparent", a mai spus Carmen Dan, potrivit
Agerpres.


Vezi și La ce minister este secretar de stat pensionarul de 43 de ani care încasează lunar circa 5.000 de euro

Mutare hotărâtoare a Băncii Transilvania, de la 1 august! Toți clienții băncii trebuie să afle


EXCLUSIV! Capcanele ascunse din spatele apartamentelor noi! Ce nu ne spun dezvoltatorii

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri