Carmen Iohannis a uluit părinții în prima zi de școală. Rochia mult prea scurtă a primei doamne a fost ridicată de vânt, la ceremonia de deschidere

Autor: Luciana Polite

Publicat: 09-09-2024 11:37

Article thumbnail

Sursă foto: colaj Bugetul

Pe data de 9 septembrie, Carmen Iohannis a fost așteptată de conducerea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu în fața instituției de învățământ. După ce a fost întâmpinată regește, a pășit spre careu, unde a ascultat discursul directorului, de început de an școlar. Ceremonia a decurs așa cum era firesc, dar la ce nu se aștepta soția președintelui este că rochia nu va fi chiar adecvată pentru un astfel de eveniment.

Chiar dacă a început toamna, temperaturile ridicate au făcut-o pe prima doamnă să vină, în prima zi de școală, cu o rochiță de vară, albă, cu model. Și-a asortat ținuta cu o geantă albă, sandale aurii și, bineînțeles, ochelari de soare. La ce nu se aștepta este că fusta îi va fi ridicată de vânt.

Soția lui Klaus Iohannis a avut inspirația de a-și ține rochia cu palmele, când simțea că aerul de toamnă ar putea să o facă Marilyn Monroe în celebra scenă din 1955. Nu a avut parte de un incident neplăcut, dar cert este că a atras toate privirile.

Iată câteva momente, surprinse de Tribuna Sibiu:

carmen iohannis

CITEȘTE ȘI: Legătura dintre Alain Delon şi Carmen Iohannis. Cum ar fi îmbogăţit-o regretatul actor pe soţia preşedintelui

Mesajul lui Carmen Iohannis, în prima zi de școală. Profesoara a venit cu gânduri bune pentru elevi

Presa locală a surprins-o pe Carmen Iohannis încă de la intrarea în liceu. Jurnaliștii au întrebat-o ce mesaj vrea să le transmită tinerilor, într-o zi atât de importantă.

„Mergeam spre clasa mea, e o zi plină de emoție și de bucurie, ca în fiecare început de an școlar și mă gândesc cu drag la toți elevii și părinții din țara asta, și bunicii lor. Le doresc tuturor un an bun și rezultate frumoase. Să auzim numai de bine”, a spus soția președintelui, în fața jurnaliștilor, scrie turnulsfatului.ro.

De mai bine de 3 decenii, prima doamnă este profesoară de engleză și are clasă la dirigenție. În urmă cu ani buni, avea un salariu modest, dar avea noroc că dădea meditații. În anul 2024, potrivit surselor Bugetul.ro, este plătită mult mai bine. Anterior măririi, avea 7.226 de lei, la care se adaugă sporul de 10% pentru dirigenție. Astfel, a ajuns să câștige aproape 8.000 de lei, în fiecare lună.

CITEȘTE ȘI: Carmen şi Klaus Iohannis, criticaţi pentru cea mai recentă apariţie în public. S-a întâmplat chiar în Sibiu, ce i-a nemulţumit pe români: "Cât staţi pe aici?"

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri