Celebra actriță Carmen Tănase a avut o reacție dură pe contul său de socializare față de remarcile făcute de blogerul George Buhnici la adresa femeilor.
Carmen Tănase nu s-a putut abține și a postat un mesaj dur pe una dintre rețelele de socializare. Actrița a fost extrem de deranjată de declarațiile făcute de George Buhnici și l-a 'taxat' dur.
"Prostule,vergeturile nu se rezolva la sala! Bine,ptr un barbat adevarat asa ceva nu exista,dar fatalailor trebuie sa li se explice. Pe limba lor!", a transmis pe facebook Tănase
Membrii colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) au decis să se autosesizeze cu privire la declarațiiile influencerului George Buhnici despre ”femeile cu vergeturi” de pe plajă, a declarat pentru G4Media Csaba Asztalos, președintele CNCD.
Dacă se constată o faptă de discriminare, colegiul CNCD poate aplica o amendă contravențională între 2.000 și 100.000 de lei.
Carmen Tănase dă de pământ cu George Buhnici: Prostule, vergeturile nu se rezolvă la sală!
Trending

05 aprSport
Gică Hagi, ofertat de FRF cu un salariu de nabab. „Regele” a fost curtat de Răzvan Burleanu înaintea lui Mircea Lucescu

05 aprActual
Lunea Mare, tradiții și superstiții. Denia care se citește pe 6 aprilie 2026

05 aprActual
Tensiunile din Iran se resimt în turism: Europenii își modifică planurile de călătorie
Articole Similare

05 aprActual
Lunea Mare, tradiții și superstiții. Denia care se citește pe 6 aprilie 2026

05 aprActual
Tensiunile din Iran se resimt în turism: Europenii își modifică planurile de călătorie

04 aprActual
Florii 2026. Lista completă de nume de flori sărbătorite pe data de 5 aprilie 2026

04 aprActual
Săptămâna Mare 2026: spălăm sau nu rufe? Ce spune tradiția populară și rânduiala bisericească

03 aprActual



