Carrefour îți dă jumătate din cât ai cheltuit înapoi, dacă iei aceste produse. Promoția este valabilă doar până pe 24 decembrie, în anumite magazine

Autor: Luciana Polite

Publicat: 22-12-2024 13:59

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Zilele acestea, Carrefour a anunțat că vine cu o nouă promoție, valabilă doar până în Ajunul Crăciunului. Clienții din întreaga țară au posibilitatea de a cumpăra un produs extrem de râvnit în această perioadă: brad natural. După ce fac achiziția, vor primi jumătate din bani înapoi, sub forma unui cupon.

Conform regulamentului, cumpărătorii vor primi, pe un cupon, 50% din valoare bradului. Dacă a costat 50 de lei, vei primi 25 cu care să îți faci alte cumpărături, în același magazin. Perioada în care vor putea fi cheltuiți banii este 26.12.2024 - 31.12.2024. Așadar, abia după Crăciun poți beneficia, de fapt, de promoție.

carrefour (2)

Oferta este valabilă doar pentru:

  • hipermarketurile Carrefour (excepţie: Carrefour Pantelimon, Carrefour Lujerului, Carrefour Șoseaua Alexandriei, Carrefour Cluj 2, Carrefour Constanţa City Park, Carrefour Constanţa Brătianu, Carrefour Bacău, Carrefour AFI Ploieşti, Carrefour Drobeta 2);

  • magazinele Carrefour Market;

  • magazinele Carrefour Express (excepţie: Carrefour Express Ghencea, Carrefour Express Lanariei, Carrefour Express I. Mihalache, Carrefour Express Tineretului, Carrefour Express Rahova);

  • magazinul virtual carrefour.ro (aparţinând Carrefour România);

  • aplicaţia Bringo.

CITEȘTE ȘI: Demisii la vârful AUR și SOS înainte de Crăciun. Diana Șoșoacă și omul lui George Simion au anunțat că renunță la cele două funcții publice, câștigate la alegerile parlamentare

Cine nu are voie să participe la promoția anunțată de Carrefour. Două excepții sunt prevăzute clar în regulamentul retailerului francez

Există și două excepții de categorii care nu au voie să participe la promoție. Prima: cei care au sub 18 ani. Cea de-a doua: oricine nu este persoană fizică. Firmele, PFA-urile nu pot să cumpere de la retailer. De ce s-a luat o decizie de acest fel? Iată explicația:

„Campania promoțională este destinată numai cumpărătorilor persoane fizice. Organizatorul îşi rezervă dreptul de a refuza acordarea cuponului de cumpărături oricărui client cu privire la care există indicii certe sau suspiciuni că ar efectua cumpărăturile în legătură cu activitatea comercială a unei persoane juridice sau a unei persoane fizice autorizate!

Organizatorul poate lua toate măsurile și remediile necesare pentru preveni și sancționa orice conduită frauduloasă sau abuz în ceea ce privește respectarea termenilor acestui Regulament, sau orice altă conduită ce poate afecta desfășurarea în bune condiții a activității și operațiunilor societății noastre, inclusiv limitarea dreptului de a achiziționa produsele ce fac obiectul campaniei promoționale”, se arată în regulamentul anunțat de Carrefour.

CITEȘTE ȘI: Micile datorii din sectorul lui Piedone junior, șterse prin „bunăvoința” primăriei. Hotărârea Consiliului Local a fost luată la final de an

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri