Cartierul General al Flotei Ruse din Marea Neagră a fost atacat cu o dronă de armata ucraineană, cinci persoane fiind rănite.
Un înalt oficial din peninsula anexată de Rusia, Crimeea, a acuzat duminică Ucraina că a efectuat un atac cu dronă înaintea festivităţilor planificate pentru a marca Ziua Flotei Militare ruse, rănind cinci persoane şi forţând anularea sărbătoririi, informează Reuters, citată de Agerpres.
Conform sursei citate, această acuzaţie vine cu câteva ore înainte ca preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, să supervizeze festivităţile de Ziua Flotei Militare ruse în oraşul său natal Sankt Petersburg, în timp ce Moscova îşi continuă intervenţia militară în Ucraina.
„Un obiect neidentificat a zburat în curtea statului major al flotei”, a declarat Mihail Razvojaev, guvernator al Sevastopolului, unde se află sediul Flotei Ruse de la Marea Neagră, într-o postare pe contul aplicaţiei de mesagerie Telegram.
„Potrivit informaţiilor preliminare, este o dronă”, a adăugat el.
El a spus că Ucraina a decis „să ne strice Ziua Flotei Militare”.
Ministerul ucrainean al Apărării nu a răspuns imediat la o cerere de comentariu.
Razvojaev a spus că cinci angajaţi ai sediului flotei au fost răniţi în incident şi că Serviciul Federal de Securitate (FSB) investighează circumstanţele.
„Toate sărbătorile au fost anulate din motive de securitate”, a declarat Razvojaev, îndemnând populaţia „la calm şi să stea acasă dacă este posibil”.
Cartierul General al Flotei Ruse din Marea Neagră, zguduit de ucraineni!
Autor: Eugen Dinu, redactor
Publicat: 31-07-2022 10:50
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

24 marActual
Câte animale ai voie să ți în apartament, chiar dacă ești proprietar. Pot fi trecute și la întreținere, la plată

24 marActual
Supermarketul care taie 70% din prețuri pentru Paște. Magazinul produselor de 1 leu intră în competiție cu Carrefour, Lidl, Mega Image și alți giganți

24 marSocial
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale

24 marSocial
Una caldă, una rece pentru pensionari, înainte de Paște. Ministrul Muncii a venit cu anunțul privind pensiile pe luna aprilie și cu o veste tristă

24 marActual
Costurile ascunse ale utilizării zilnice a mașinilor pe combustibili fosili: impact social, economic și asupra sănătății
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



