Secretarul de presă al Casei Albe a anunțat că preşedintele american Joe Biden nu are planuri să viziteze Ucraina săptămâna viitoare, scrie news.ro
“Vom avea mai târziu, astăzi, detalii suplimentare cu privire la călătoria preşedintelui în Europa. Călătoria se va axa pe unirea în continuare a lumii pentru susţinerea poporului ucrainean şi împotriva invadării Ucrainei de către preşedintele Putin, însă nu există planuri de călătorie către Ucraina”, a precizat Psaki pe Twitter.
Sâmbătă, fostul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko declara că Joe Biden ar trebui să viziteze Ucraina în timp ce se află în Europa, la summit-ul NATO de la Bruxelles, săptămâna viitoare.
”De ce nu – foarte bun prieten al meu, foarte bun prieten al Ucrainei, Joe Biden (...) – de ce nu vine să ne viziteze aici, săptămâna viitoare, ca simbol al solidarităţii?”, a declarat, sâmbătă, pentru CNN, Poroşenko la Kiev.
”Acesta ar fi un pas extrem de corect pentru a demonstra că întreaga lume este alături de noi împotriva Rusiei”, a adăugat Poroşenko.
Joe Biden va călători la Bruxelles pentru a participa la summit-ul NATO din 24 martie şi se va alătura, de asemenea, la o reuniune a Consiliului European, potrivit Casei Albe, informează news.ro
Casa Albă îi 'răspunde' lui Poroşenko: Preşedintele american Joe Biden nu are planuri să viziteze Ucraina
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern

08:21Social
ANL cu noi modificări. Legea ar putea să se schimbe în favoarea tinerilor, vor putea obține mai ușor locuințe sociale
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



