Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a transmis luni că sprijinul Americii pentru Ucraina va fi infailibil şi neclintit, indiferent de rezultatul alegerilor legislative de marţi.
Preşedintele american Joe Biden "este hotărât să lucreze cu ambele partide", democrat şi republican, în această direcţie, a adăugat ea, în contextul în care conservatorii speră să preia controlul asupra a cel puţin una din cele două camere ale Congresului.
Liderul republicanilor din Camera Reprezentanţilor, Kevin McCarthy, a reiterat, într-un interviu difuzat luni pe CNN, dorinţa de a nu "da un cec în alb" Kievului dacă partidul său va obţine majoritatea la alegerile de la jumătatea mandatului care au loc marţi.
Deşi afirmă că "sprijină foarte puternic Ucraina","va trebui să fim mai atenţi în viitor" şi "să ne asigurăm că mijloacele sunt direcţionate acolo unde sunt necesare", a adăugat McCarthy, care ar putea deveni după acest scrutin preşedintele Camerei Reprezentanţilor în locul actualei democrate Nancy Pelosi.
Vineri, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american, Jake Sullivan, s-a întâlnit la Kiev cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi a anunţat, printre altele, finanţarea de către Washington a modernizării vehiculelor blindate şi a sistemelor de rachete sol-aer.
Această ultimă tranşă de asistenţă militară duce asistenţa totală a SUA pentru Ucraina la aproximativ 18,2 miliarde de dolari de la începerea ofensivei ruse în Ucraina pe 24 februarie, transmite AGERPRES
Casa Albă nu va înceta să ajute Ucraina: Sprijinul va fi infailibil și neclintit
Sursă foto: bugetul.ro
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

19 marExterne
Afacerea care l-a adus în clubul miliardarilor pe un puști, fără să muncească deloc. Tânărul s-a lăsat de facultate în pandemie, iar acum are 1,2 miliarde

15 marExterne
Noul Dubai din Europa. Destinația de vacanță preferată de tot mai mulți turiști bogați

15 marExterne
Încă o țară europeană îi întoarce spatele lui Donald Trump. De ce avioanele militare americane nu vor putea survola spațiul aerian al acestui stat

15 marExterne
Tatăl Melaniei Trump făcea afaceri din vremea comunismului. A început să pozeze pentru revistele de modă de la 16 ani

14 marExterne



