Casa cu patru camere care se vinde la preţ de maşină second-hand. Cu 8.000 de euro îţi iei locuinţă de 100 mp într-o zonă de vis din Italia

Autor: Diana Dumitrache

Publicat: 30-08-2024 10:31

Article thumbnail

Sursă foto: pixabay

Preţul locuinţelor a crescut simţitor în ultimii ani, în România. Astfel, din ce în ce mai mulţi români se orientează către alte ţări pentru investiţii în imobiliare. Dacă în Bucureşti o casă ajunge să coste chiar şi peste un milion de euro, într-o zonă de vis din Italia aceasta poate fi cumpărată cu doar câteva mii.

Practic, cu banii pe care i-ai da pe o maşină second hand poţi achiziţiona o proprietate într-un sat din frumoasa Sicilia.

Citeşte şi Casa cu etaj la preț de garsonieră în București este de vânzare. Imobilul se află într-una dintre cele mai spectaculoase provincii ale Italiei

Cum arată casa cu patru camere care se vinde cu 8.000 de euro

Casa cu patru camere din Italia se vinde cu suma de 8.000 de euro şi se află în Sicilia. Aceasta are 100 de metri pătraţi, curte, o baie şi a fost construită în anii ’50. Grădina este liberă, însă clădirea cu etaj trebuie renovată complet. Chiar şi aşa, preţul este unul incredibil de mic.

Imobilul este situat în satul Rometta, la doar 25 de kilometri de Messina, unul dintre cele mai importante oraşe de pe insula italiană. De precizat este faptul că locul este unul perfect pentru iubitorii de linişte şi de plimbări la ceas de seară.

casa cu patru camere italia 2

“Casă de țară de vânzare, în Rapano. 8.000 €. A fost construită în anii ‘50, are grădină şi necesită renovare. Caracteristici elementare: 1 etaj, 100 m² construiți, 4 camere, 1 baie. Second hand”, este anunţul postat de proprietar.

Rometta este o comună cu mai puţin de 7.000 de locuitori, însă peisajele montane de aici sunt de vis. Din păcate, din cauza lipsei locurilor de muncă mulţi au ales să plece în oraşele mari din zonă, lăsând locuinţele să se degradeze de la un an la altul.

casa cu patru camere italia

O locuinţă cu o privelişte de vis costă cât un apartament din Bucureşti

Un alt exemplu de o casă mare, dar ieftină din Italia este o locuinţă din una dintre cele mai frumoase zone din “Cizmă”. Aceasta are două dormitoare, o baie şi o terasă care oferă o privelişte spectaculoasă deasupra Toscanei. Cu 65.000 de euro poţi cumpăra imobilul de 70 de metri pătraţi în Bagnone, Massa-Carrara.

La parter, casa are are bucătărie, baie şi pivniţă, în timp ce la primul etaj se află un dormitor mare, living, debara. La ultimul etaj, proprietarii se pot bucura de un dormitor destul de mare şi de o terasă spaţioasă. Încălzirea locuinţei se face cu ajutorul unei centrale pe bază de lemne.

Un dezavantaj ar fi faptul că nu are teren în jurul clădirii şi nici locuri de parcare. Maşinile trebuie lăsate în aproapiere, într-o piaţă mică din sat.

Citeşte şi Orașele din România unde apartamentele costă o avere. Prețurile la locuințele din România s-au mărit considerabil în ultima vreme

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Trending
Articole Similare
Parteneri