Este vorba despre un salariat în vârstă de 57 de ani, de la Exploatarea Livrări Căi Ferate Uzinale (ELCFU) Motru, aflată în subordinea CE Oltenia, pensionat în baza Legii nr. 197, informează Gorjeanul.ro.
Decizia a fost luată de Casa de Pensii Gorj, spre stupefacția angajatului CEO.
Uite pensionarea, nu e pensionarea!
„Alți colegi s-au dus, tot de la ELCFU Motru, să-și depună dosarele de pensionare în baza Legii 197 și au primit decizie de respingere. Luând-o la întrebări pe șefa Casei de Pensii, aceasta a spus că nu se pot pensiona fiindcă nu e definită ramura pe ELCFU. Atunci, oamenii au zis că sunt colegi care s-au pensionat de la ELCFU, chiar pe legea 197.
După această discuție, au căutat dosarele si au dat respingere unui coleg care se pensionase deja pe legea 197! Într-un timp record a fost reangajat, după două săptămâni de pensie, la CEO, azi! Este ceva ce nu poate fi povestit în cuvinte. Vă dați seama? Omul, care are 57 de ani, era fericit că se pensionase. Putea să facă infarct. Mâine merge la lucru!! Cum așa ceva?”, a dezvăluit un coleg al pensionarului căruia i-a fost anulată, luni, decizia de pensionare, primind în schimb una de respingere și reangajat tot luni în regim de urgență.


















