Se apropie data-limită pentru finalizarea celei de-a doua recalculări a pensiilor. Casa Naţională de Pensii a venit cu precizări despre cine sunt românii vizaţi de această procedură.
Aproximativ 1 milion de oameni ar putea primi bani în plus.
Cine primește bani la mica recalculare
Sumele nu sunt unele foarte mari, între 100 și 250 lei pe lună. Cel mai mult vor încasa cei care au fost salariați în sectoare precum proiectări, industrie sau construcții. Aceștia vor avea parte de creșteri de până la 250 lei pe lună.
Majorări de până în 100 lei pot primi cei care au avut pe perioada încadrării în muncă sporuri, ore suplimentare, prime, premii sau al 13-lea salariu, conform Antena 3.
Poştaşul ar putea veni cu noua pensie, recalculată şi majorată, de la 1 aprilie 2025. Românii care au depus deja la dosar adeverințele cu venituri nepermanente vor primi majorări retroactive de la 1 septembrie 2024.
Apare talonul de pensii electronic
Românii vor avea posibilitatea să își verifice talonul de pensie de pe telefonul mobil. Taloanele de pensie vor fi disponibile pe o aplicație dedicată. De asemenea, cei care doresc să își depună dosarul de pensionare vor putea face acest lucru rapid, fără a fi nevoiți să facă un drum la Casa de Pensii.
"Talonul de pensie va avea o nouă configurație și un design modern, fiind disponibil fie printr-o aplicație mobilă, fie printr-un portal online.
Astfel, pensionarii vor avea acces permanent la talonul de pensie în format digital. Proiectul este deja în desfășurare, echipamentele hardware necesare, inclusiv serverele și licențele, fiind deja achiziționate", a declarat Daniel Baciu.



















