Succesul programului, dar și dorința de a ne alinia la standardele de mediu ale Uniunii Europene, a dus la apariția unei noi ediții de finanțare. Doritori sunt din plin, dar o consecință a majorării finanțării ar fi că nu ar mai exista suficienți bani pentru 100.000 de dosare, ci doar pentru 66.000.
O altă problemă ar fi că energia creată de panouri ar produce, în anumite situații, dezechilibre în rețeaua națională. În acest sens, autoritățile din domeniu au venit cu soluția de a implementa și baterii de stocare. Astfel, cei care au dispozitivele montate le-ar putea folosi energia produsă și pe timp de noapte, nu doar cât soarele este pe cer.
CITEȘTE ȘI: Aghiotantul lui Daniel Dines a plecat de la firma miliardarului român. Demisie neașteptată pentru șeful UiPath
Cât va avea de plată un beneficiar al programul Casa Verde Fotovoltaice
În cadrul unui interviu, Laurențiu Niculaescu de la Administrația Fondului pentru Mediu a spus că valoare pe care o vor achita românii pentru program ar putea fi tot de 2.000 de lei, ca în 2023. Totuși, taxa ar putea să crească, din moment ce și sprijinul a fost mărit. Bonus: de anul acesta, și acumulatorii ar putea intra în program.
„Pentru anul 2024, deși inițial nu gândisem și un sistem de acumulatori, acum vom începe să calculăm să vedem ce înseamnă și finanțarea de acumulatori în noua sesiune de Casa Verde Fotovoltaice.
Odată cu panourile fotovoltaice, cred că ar fi bine să finanțăm și acumulatori pentru aceste panouri. Vom face niște simulări în zilele următoare și vom lua o decizie, să vedem dacă pentru anul 2024 vom finanța inclusiv acumulatori.
Costul acumulatorilor este destul de ridicat, nu sunt ieftini, și aici trebuie să facem o simulare să vedem dacă ne încadrăm în aceeași contribuție de 2.000 de lei pe care o avem la programul din 2023, sau va trebui să mărim un pic și contribuția persoanei care participă la program, astfel încât să asigurăm o finanțare la cât mai mulți oameni.
Atunci, contribuția persoanei fizice s-ar putea să fie un pic mărită dacă dorește să își pună și acumulator. Cred că o să fie o chestie opțională”, a precizat Laurențiu Neculaescu într-un interviu la DCNews.
CITEȘTE ȘI: Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea. Sunt vizați toți elevii din România


















