Ion Țiriac este unul dintre cei mai bogați români, averea sa, estimată la 2,1 miliarde de euro, permițându-i orice extravaganță. Un împătimit al mașinilor de colecție, miliardarul și-a îndreptat acum atenția către un castel din județul Arad ce are o istorie tulburătoare. Este vorba despre Castelul Mocioni - Teleki din Căpâlnaş, aflat la numai cinci kilometri de proprietatea familiei regale române de la Săvârşin și la 90 de kilometri de municipiul Arad.
Ioan Guţu, primarul comunei Birchiş, de care aparține satul Căpâlnaș, a confirmat interesul miliardarului Ion Țiriac pentru castelul care a fost construit între anii 1876 şi 1879 și este situat pe un domeniu de 80 de hectare
„Sperăm să vină un investitor, că am înțeles că îl vrea Ion Țiriac și am înțeles că au mai scăzut prețul. Aici este un parc dendrologic, cu specii rare și se pot face multe. Și clădirea nu a fost lăsată în paragină, pentru că ea a fost întreținută”, a declarat primarul comunei Birchiş, Ioan Guţu, pentru ziarul local Glasul Aradului.
Castelul este clasificat ca monument istoric de clasa A. În aceste condiții, pentru a-l renova sau a-i aduce modificări, Ion Țiriac ar avea nevoie de aprobări de la Ministerul Culturii.
(VEZI ȘI: Câte avioane are, în realitate, Ion Țiriac. Aeronavele deținute de miliardarul român pot fi rezervate de oricine dorește să călătorească în condiții VIP)
Castelul pe care vrea să-l cumpere Ion Țiriac are o istorie fabuloasă
Castelul din Căpâlnaș a fost cosntruit între anii 1876 și 1879 de familia Mocioni, de origine aromână. Este înconjurat de un vast domeniu de 80 de hectare, care include păduri, fânețe și teren arabil. Clădirea a servit drept reședință a familiei Mocioni-Teleki până în 1947, când a fost confiscată de regimul comunist.
În anul 2007, castelul a fost revendicat și obținut un nepot nelegitim al lui Jeno Teleki, iar de atunci a fost închiriat. Din 2019 însă, castelul din Căpâlnaș a fost scos la vânzare pentru 1,1 milioane de euro. În ciuda faptului că interesul nu a lipsit, castelul nu și-a găsit încă un nou proprietar.
Istoria castelului este marcată de evenimente dramatice și legende. Therezia Mocioni și fiica sa, Ecaterina, au locuit aici, aceasta din urmă căsătorindu-se cu contele Eugen Jeno Teleki. Cei doi au avut doi copii, însă fetița, Mady, a murit la vârsta de trei ani într-un accident tragic. Ea a fost înmormântată în parcul castelului. În 1947, contele Teleki a decedat, fiind și el înmormântat în același parc. Ultimul locatar al castelului a fost contele Pubi Teleki. Acesta a trăit în sărăcie și a devenit o figură tragică în amintirile sătenilor.
(NU RATA: Gafa colosală a magnatului Ion Țiriac. Miliardarul român și-a recunoscut greșeala majoră din viață)













