Legendarul Mihai Eminescu, poetul național al românilor, s-a născut în data 15 ianuarie 1850, trecând în neființă pe 15 iunie 1889. Moștenirea sa culturală rămâne, până în prezent, una dintre cele mai importante din literatura română.
Unul dintre semnele de întrebare legate de Eminescu este cel care are legătură cu situația lui materială. De-a lungul timpului, el a fost înfățișat drept un poet într-o perpetuă sărăcie. Practic, chiar așa descria el situația în momentul în care le scria celor dragi, în 1871, potrivit informațiilor prezentate pe site-ul wall-street.ro: „Vă spun drept că trăiesc cu mare greutate. În momentul în care vă scriu aceste șiruri mă aflu în lipsă deplină de bani”.
Tatăl lui Mihai Eminescu nu stătea chiar foarte rău în privința banilor
Sursa citată a identificat date importante despre aproape toate „joburile” avute de Eminescu, dar și despre alte venituri ale sale. Este important să precizăm că valorile sunt prezentate în leul „de la 1867”, care era echivalent cu un franc francez. Astăzi, ca putere de cumpărare, ar fi puțin peste patru euro. Așadar, cu aproximarea cuvenită, un leu de pe vremea poetului este egal cu 20 de lei din zilele noastre.
Inclusiv tatăl personalității, Gheorghe Eminovici, se plângea constant de bani, însă nu era chiar sărac. Spre finalul vieții mai avea o avere de 18.000 de franci, adică tot atât în leii de atunci. În condițiile în care un înalt funcționar de stat putea câștiga 1.200 de lei pe lună, dar majoritatea luau sub 50 de lei, suma este semnificativă. Un ou costa 4-5 bani, un litru de lapte, în jur de 35 de bani, iar unul de ulei, circa un leu și 30 de bani.
De asemenea, Wall Street relatează că tatăl lui Eminescu a vândut moșia de la Ipotești, de peste 400 de hectare, cu suma de aproape 100.000 de lei în banii de azi. Gheorghe Eminovici a încasat însă doar o parte din ea.
Totuși, aceste cifre arată că bărbatul nu era atât de sărac pe cât îl descria fiul lui. Cu doar câțiva ani înainte de a muri, el încasa numai din vânzarea de porumb peste 2.600 de lei. După moartea bătrânului Eminovici, din păcate, familia a ajuns rapid într-un punct teribil.
Primul loc de muncă și chestiunea studiilor
În general, veniturile lui Mihai Eminescu au variat. El s-a angajat prima dată în anul 1864, iar un an mai târziu era copist la Comitetul permanent al județului Botoșani. Aici, Eminescu încasa 250 de lei pe lună, dar vorbim despre leii vechi, adică 92 de lei „de la 1867” pe lună. Așadar, suma nu era tocmai mică pentru un tânăr de vârsta lui.
Eminescu a renunțat rapid la acest „job” și a început să pribegească prin Bucovina și Transilvania. După cum era de așteptat să se întâmple, a rămas fără bani.
Ulterior, cam în 1867, el a devenit sufleur într-o trupă de teatru. Lua 60 de bani pe zi, după unele surse, iar după altele, chiar peste 80 de lei pe lună. Ulterior, Eminescu a devenit copist la Teatrul Național, unde se știe sigur că lua lunar 166 de lei.
În timpul studiilor la Viena, Gheorghe Eminovici îi trimitea băiatului său 18-20 de galbeni pe lună, deci cam 211-235 de lei. Totuși, Eminescu trăia pe datorie și trimitea acasă telegrame precum următoarea: „Până azi n-am primit banii lunii curente. Am necesitate. Rog trimiteți la moment”.
Grijile erau fondate. Chiria pe o lună era cam 12 galbeni și la fel și prânzul pe bază de abonament. Cina la o pensiune din Viena, spre exemplu, tot pe bază de abonament, costa 7 galbeni lunar. Sursa citată explică faptul că nu este însă cert dacă galbenii primiți de Eminescu erau florini și nu monede de aur cu valori de patru sau chiar opt ori mai mari.
Titu Maiorescu și numirea ca revizor școlar
În 1874, la revenirea în țară, Eminescu a fost numit bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iași. Primea 200 de lei pe lună, dar și prețurile erau considerabil mai mici decât la Viena. În paralel, mai ținea și cursuri, din care lua 367 de lei pe lună.
După un an, a pierdut conducerea bibliotecii, dar Titu Maiorescu l-a ajutat să primească numirea ca revizor școlar pe județele Iași și Vaslui. Funcția era mult mai obositoare, dar aducea un venit de 500 de lei.
„Practic, Eminescu câștiga lunar mai mult decât făceau într-un an cei mai mulți dintre românii din vremea sa, inclusiv mulți dintre învățătorii pe care-i avea în subordine și care luau 3-400 de lei pe an. În plus, după cum a descoperit el însuși, unii dintre învățători își primeau lefurile la trei luni. Eminescu însuși recunoștea că 500 de franci pe lună ar trebui să «liniștească» un funcționar public și să-l facă «folositor nației»”, e mesajul sursei citate
Prosperitatea a ajuns, totuși, la final. În 1876, Eminescu a fost demis, odată cu revenirea liberalilor la putere.
Eminescu și presa
Un aspect care nu este la fel de clar? Vorbim despre cel legat de banii luați de Eminescu din presă. La „Curierul de Iași” ar fi încasat cam 100 de lei pe lună; la „Timpul”, semnificativ mai mult - chitanțe pentru 350 de lei pe lună, însă chiria lunară era în jur de 45 de lei. La „România liberă”, în perioada în care deja era consacrat, Eminescu primea 200 de lei pe lună pentru colaborări ocazionale. „Am ajuns jurnalist, deci calic”, spunea el.
În 1879, Eminescu a împrumutat 300 de lei, întrucât banii din presă nu-i ajungeau. Wall-Street notează, de asemenea, că poetul amaneta des un ceas de aur de la tatăl său. Într-un final, Gheorghe Eminovici i-a cumpărat altul, în schimbul a 40 de galbeni / 470 de lei.
Scriitorul avea alte planuri, promițându-i Veronicăi Micle că, dacă vine la el, amanetează ceasul fără să stea pe gânduri: „Ce faci c-un ceasornic? Te uiți la el. Pe când cu tine? Câte nu facem noi de par ceasurile minute și zilele sferturi de ceas?”.
Unul dintre ceasuri, chiar cel primit de la tatăl lui, a ajuns la Muzeul Literaturii Române din Iași, iar un altul, recepționat în dar, a fost vândut la licitație în urmă cu mai mult timp, contra sumei de 19.000 de euro.
Alte surse de venit. Starea lui s-a agravat, iar banii s-au dus
Eminescu avea și alte surse de venit. Spre exemplu, a tradus din germană un volum din colecția de documente Hurmuzaki, pentru care ar fi primit câteva mii de lei de la un politician conservator.
În 1884, Eminescu a revenit la Biblioteca Centrală din Iași ca sub-bibliotecar, având 200 de lei pe lună. De la Editura Socec s-a ales cu minimum 500 de lei pentru volumul „Poesii”, singurul apărut în timpul vieții sale. Din acești bani și din alte sume, poetul avea o rezervă de 1.500 de lei.
În anul școlar 1884/1885, el a ținut și ore de statistică și de geografie. Acestea îi aduceau 215 lei pe lună. Eminescu mai primea bani și pentru traduceri - 50 de lei pentru o piesă de teatru.
Din nefericire, cum starea lui s-a agravat, sursele stabile de venit au dispărut. Fără voia sa, poetul a început să trăiască din colecte publice. Totuși, banii ajungeau la sora lui, care îl îngrijea. Eminescu cataloga acesta colecte drept „cerșetorie”.
„E drept că n-am bani, dar acesta e departe de a fi un motiv pentru a întinde talgerul în public”, spunea el
În 1889, fiind pus definitiv sub „interdicție” din cauza „alienației mintale”, întreținerea lui Eminescu a ajuns în sarcina unui „Consiliu de familie” din care făceau parte Maiorescu și Caragiale. În același an, Eminescu murea într-un sanatoriu din București, lăsând lumii literare manuscrisele pe care Maiorescu avea să le găsească și să le publice postum.
