În urmă cu mai bine de o lună, pe 1 iulie, Emilia Șercan susținea că Mircea Geoană a plagiat nu mai puțin de 78 de pagini, dintre cele 279 ale lucrării sale de doctorat, susținută la ASE. Secretarul general adjunct al NATO a ieșit imediat și a spus că jurnalista de investigație minte și a arătat chiar poze cu cartea sa. Acum, după ce reputația sa a fost afectată, a venit și răspunsul oficial al instituției, dar și reacția celei care a pornit acuzațiile.
Potrivit datelor transmise de Comisia de Etică de la ASE, candidatul la alegerile prezidențiale a plagiat doar 43 de rânduri și două tabele, ceea de înseamnă că nu și-a însușit nici măcar 3 pagini din cele aproape 300. Mai puțin de 1% a „furat”, nu cum spunea Emilia Șercan că a luat 20%.

„Se constată plagiatul în cadrul tezei de doctorat, prin însușirea de către acesta și prezentarea drept creație personală, a unui număr de aproximativ 43 de rânduri (325 de cuvinte, ceea ce reprezintă 0,36% din teză, exceptând cuprinsul, bibliografia și anexele) preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003), fără ca autorul tezei de doctorat să fi citat această sursă în textul tezei sau la bibliografia finală, precum și a 2 tabele (3,51% din totalul tabelelor din teză) preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003), fără ca autorul tezei de doctorat să fi citat această sursă în textul tezei sau la bibliografia finală, precum și a 2 tabele (3,51% din totalul tabelelor din teză) preluate din 1 sursă (Economic Report of the President 2003), acestea neavând nicio sursă menționată, nici în textul tezei, nici la bibliografia finală”, se arată în hotărârea despre lucrarea lui Mircea Geoană.
Emilia Șercan, revoltată după ce a văzut analiza făcută pe lucrarea lui Mircea Geoană
Jurnalista susține că ASE îi ia apărarea angajatului de la NATO și că respectiva comisie de etică nu a fost în stare să detecteze cele 78 de pagini traduse din limba engleză. A pus la îndoială sistemul academic din România, după ce a văzut rezultatul.
„Comisia de Etică de la ASE l-a spălat pe Mircea Geoană în cazul plagiatului. Cum l-a spălat? Simplu! A apelat la traducători autorizați pentru că profesorii din Comisia de Etică nu știu, probabil, limba engleză și astfel a avut nevoie de traducători.
Așa că cele minim 78 de pagini plagiate prin traducere, care reprezentau circa 20% din teză, s-au transformat în 4% (în realitate, în 0.36%, n.red.). Sistemul mai calcă încă o dată în picioare evidența și mai ales integritatea mediului academic pentru a-și valida omul”, a scris Emilia Șercan pe Facebook.
















