Este isterie pe rețelele de socializare cu ciocolata Dubai, un nou produs dulce care îmbină gusturile orientale cu un design demn de Willy Wonka. Produsul are un preț amețitor, dar promovarea pe care i-au făcut-o influencerii l-au făcut să fie vânat de oameni din întreaga lume, inclusiv din România. Cei care își permit merg până în Emiratele Arabe să-și facă „provizii”, iar cei mai inventivi încearcă să-și facă rețeta singuri.
Batonul de ciocolată „Can’t Get Khanafed Of It”, umplut cu khanafeh crocant, cremă de fistic și tahini, dar și alte sortimente sunt la mare căutare. Ideea care a prins atât de bine la public le aparține celor de la Fix Dessert Chocolatier. Produsul este mai mare față de o ciocolată-standard, dar și prețul este enorm: 16 lire. Calculat la cursul BNR actual, înseamnă aproape 95 de lei! Prețul este și de 20 de ori mai mare față de produsele de pe piața noastă.

Cetățenii din Marea Britanie pot să cumpere produsul prin Chatfood sau Deliveroo. Românii nu au astfel de variante. Curioșii trebuie să se ducă până în Dubai sau să-și ia gândul de la desert.
Ciocolata Dubai face ravagii în întreaga lume. Influencerii i-au făcut reclamă și vânzările au depășit așteptările
În prezent, sortimentul Can't Get Khanafed Of It este cel mai bine vândut. A fost promovat de o tânără pe nume Maria Vehera, al cărei videoclip ASMR a înregistrat aproape 60 de milioane de vizionări. Influencerul din Dubai a arătat și aromele Mind Your Own Busicoff și Crazy Over Caramel, scriind, alături de videoclip, mesajul:
„WOW, JUST WOW!!! Nu pot explica în cuvinte cât de bune sunt acestea! Când o ciocolată, un desert și o piesă de artă se întâlnesc, iată ce primești!”
Compania Fix Dessert Chocolate, care face ciocolata Dubai, a fost fondată de Sarah Hamouda în 2021. Însărcinată fiind, avea pofte neobișnuite și așa i-a venit ideea de a face un sortiment inedit, parcă inspirat de Willy Wonka. După ce i s-a făcut publicitate gratuit, a ajuns să aibă cel puțin de 500 de comenzi pe zi.
„Ca să fiu sinceră, nu am crezut în niciun moment că acest lucru va deveni global. Este o nebunie ce se întâmplă”, a declarat Hamouda, care este un antreprenor egiptean britanic și locuiește în Dubai de nouă ani, pentru CNN.
CITEȘTE ȘI: Nu este o glumă! Un fost primar a fost prins în timp ce fura ciocolată


















