Cât costă să faci școala de șoferi în 2024. Prețurile nu sunt mult diferite față de cele de anul trecut

Autor: Luciana Polite

Publicat: 31-03-2024 23:32

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro

Cei care vor să facă școala de șoferi în 2024 trebuie să scoată puțin mai mulți bani din buzunar, față de anul trecut. Prețurile au crescut, dar cine vrea să dea de permisul de conducere, nu are altă variantă decât să se conformeze. Date fiind sumele, mulți se vor strădui mai tare să nu mai pice sala sau proba teoretică.


În general,
cine își dorește să obțină categoria B beneficiază de un pachet cu 24 de ore de legislație, 15 ședințe de condus cu instructor autorizat și un suport teoretic. Persoanele care vor avea nevoie de ore de conducere suplimentare vor avea și de plătit în plus. Prețurile diferă, în funcție de firma specializată, fiind cuprinse, în general, între 150 și 250 de lei.

Prețul pentru școala de șoferi pornește de la 1.700 de lei și poate depăși lejer 2.500 de lei. Depinde de mașina pe care o ai la dispoziție, dar și de orașul în care faci cursurile. Durata lor este, în general, de cel puțin o lună.


Candidații care nu reușesc din prima la examen, se pot înscrie abia peste două luni. Dacă într-un an nu au luat permisul, vor fi nevoiți să repete cursurile cu totul și să plătească, din nou, toate taxele.


CITEȘTE ȘI: Ce „salariu” are un cerșetor român din Olanda. Suma pe care o câștigă într-o săptămână este colosală!

Taxe pentru școala de șoferi. Costuri suplimentare


Pe lângă școala de șoferi care se plătește, se vor mai achita bani și pentru:

  • fișa medicală: între 150 și 200 de lei;

  • taxa de înscriere: 250 de lei;

  • închirierea mașinii în ziua examenului: 150-200 de lei.


Ca urmare, realistic vorbind, să iei permisul te costă măcar 2.500 de lei, dar sumele pot să sară lejer de 3.000 de lei.

Actele necesare pentru dosarul de examen, potrivit datelor transmise de către DRPCIV, sunt:

  • cerere tip;

  • fișa de școlarizare, valabilă un an de zile de la data absolvirii cursurilor, emisă de şcoala de conducători auto în cadrul căreia a absolvit cursurile de pregătire teoretică şi practică, în care se consemnează şi avizul medical;

  • declaraţie de consimţământ privind eliberarea cazierului judiciar;

  • dovada achitării contravalorii permisului de conducere – care costă 89 de lei.


În prezent, un român are dreptul de a se înscrie la școala de șoferi la vârsta de cel puțin 17 ani și 9 luni. Dreptul de a conduce mașina și de a primi permisul de conducere este abia de la 18 ani.

CITEȘTE ȘI: Ghinioanele au răpus-o pe Simona Halep. Încă o veste proastă pentru cea mai mare jucătoare de tenis a României din toate timpurile
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconYouTube IconTikTok Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri