Închirierea unui Moș Crăciun în pragul sărbătorilor este o adevărată afacere din care se câștigă rapid sute de lei. Nu ai nevoie de o foarte mare investiție, este suficient să ai un costum, o barbă, un sac și câteva accesorii. Dacă ești în cealaltă tabără, nu mai este o afacere decât dacă închiriezi pentru o petrecere unde sunt mai mulți copii.
Sunt mai multe variante disponibile pe piață, cu prețuri care diferă în funcție de zi, de oraș și de pretenții. Pentru 24 și 25 decembrie sunt cele mai mari tarife, la fel și pentru București, Cluj și alte orașe mari. Cel mai mare lux este să optezi pentru un personaj care împarte cadouri și stă să asculte poezii. Pentru o singură oră, dau mai bine de 600 de lei.

O variantă relativ avantajoasă ar fi cea la 350 de lei, pentru care ți se oferă un angajat cu costum „original”, perucă, barbă, jachetă, curea, pantaloni, ochelari, sac de cadouri, jambiere negre cu blănță și baston. Prețul este perceput pentru o singură oră, dar, în general, nici nu ai nevoie de mai mult.
Un Moș Crăciun premium, o altă variantă, care te duce 500 de lei pe oră. Are exact aceleași „dotări”, dar vine și cu un mic ajutor care să-l facă și mai simpatic.
Cât costă să închiriezi un Moș Crăciun pentru serbarea de la grădiniță sau de la școală
O altă firmă populară a anunțat, zilele acestea, ce oferte are pentru finalul anului 2024. Dacă vrei să vină Moșul la grădiniță sau la școală, prețul este de 200 de lei pe eveniment. De banii aceștia, le dă și cadourile celor mici.
Un alt pachet este pentru cei care vor să dea petreceri corporate și să-și ia și copiii la muncă. Prețul este de 350 de lei pe oră. Dacă vine și cu o crăciuniță, prețul crește la 500 de lei.
Mai sunt și variantele de grup, unde este nevoie de cel puțin 20 de persoane care să dea câte 40 de lei fiecare pentru a-l vedea pe Moș Crăciun. În schimbul sumei, primești:
o fotografie 10/15 cu copilul în bratele moșului;
o fotografie 13/18 de grup;
un dvd personalizat cu fotografiile și filmarea evenimentului.
Pe Olx, de exemplu, cea mai scumpă ofertă de a-l închiria pe Moș Crăciun pentru acasă costă 450 de lei. De ce un asemenea preț? Pentru că bărbatul costumat are barba naturală. Ca urmare, poate să treacă extrem de ușor drept un personaj veritabil.



















