Cât e alocația din Germania față de România. Diferența între indemnizația acordată copiilor de guvernul de la Berlin și cel din București este uriașă

Autor: Andreea Vlad

Publicat: 31-01-2025 09:06

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Germania este recunoscută pentru sistemul său de protecție socială foarte solid. În cazul alocației, aceasta este o sumă care, în ceea ce privește țara noastră, nu este realizată nici de mulți angajați români.

În mod firesc, și cetățenii din Germania au fost afectați de creșterea recentă a prețurilor și de inflația cu care se confruntă întreaga Europă. Din fericire, familiile germane au motive de bucurie, autoritățile anunțând că au aprobat un supliment special la alocaţia pentru copii. Acesta ameliorează considerabil situația financiară a multor familii, notează karlsruhe-insider, citată de DCNews.ro.

Germanii primesc și ajutor, și supliment pentru copii

Din 1975, în această țară prosperă, familiile beneficiază de ajutorul pentru copii (Kindergeld), care se acordă încă de la nașterea primului copil. În anul 2005, a fost introdus suplimentul pentru copii (Kinderzuschlag) pentru familiile care, deși au un venit sigur, nu reușesc să își întrețină familia doar pe baza acestuia. Doar în martie 2024, peste un milion de familii au beneficiat de un astfel de ajutor suplimentar.

germania

Începând cu 1 ianuarie, părinții primesc 255 de euro pentru fiecare copil în parte. Suplimentul maxim pentru copii a fost crescut la suma de 297 de euro. De menționat că, în timp ce suplimentul pentru copii este corelat cu venitul părinților, ajutorul pentru copii este independent de venit, fiind acordat fiecărui părinte.

CITEȘTE ȘI: Bani în plus pentru românii care muncesc în Uniunea Europeană. Noile venituri sunt consistente. Cine primeşte aceste sume

Funcționarii publici primesc un ajutor suplimentar din partea statului

Însă, anumite familii mai primesc un ajutor suplimentar pe lângă cel pentru copii. Numele pentru acest supliment este Familienzuschlag. De acesta beneficiază doar funcționarii publici, fiind destinat să asigure un sprijin suplimentar persoanelor cu familie.

Suma acordată pentru fiecare copil este decisă de fiecare land în parte. Pentru primul și al doilea copil, suplimentul familial variază între o valoare de 100 și aproape 500 de euro. Pentru al treilea și al patrulea copil, în funcție de land, se acordă între 400 și 900 de euro. De la al cincilea copil încolo, suplimentele cresc semnificativ.

O persoană care este funcționar public, fiind de exemplu căsătorit și cu două copii, poate primi, în funcție de locul de rezidență, chiar și peste 800 de euro. În funcție de numărul copiilor, crește semnificativ și venitul suplimentar.

CITEȘTE ȘI: Alocația a 13 a în România. Acești elevi se vor bucura de o bonificație suplimentară din partea autorităților într-o perioadă importantă din an

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri