Nu este un secret faptul că prețurile de pe aeroporturi sunt mari, dar în ultima perioadă, au explodat! Fie că vii cu avionul, pleci sau, pur și simplu, aștepți o persoană dragă, să-ți fie sete sau, și mai rău, foame, te costă și de 5 ori mai mult decât ai da la un simplu magazin.
Potrivit informațiilor Bugetul.ro, dacă vreo să bei o Cola sau un Pepsi mic, de 0,5 litri, trebuie să plătești nu mai puțin de 14 lei! Prețul este același pentru Lipton, Mirinda și alte băuturi acidulate/neacidulate care se găsesc la automat.
Cât costă o simplă apă în Aeroportul Otopeni
Nu doar sucurile sunt scumpe, ci și apa! Trebuie să lași 9 lei ca să-ți iei o simplă sticlă de apă, de jumătate de litru, care nici măcar nu-ți potolește setea.
[caption id="attachment_313425" align="alignnone" width="1500"]
Prețuri la Aeroportul Otopeni / Sursă foto: Bugetul.ro[/caption]
Un scor enorm de mare îl are și o simplă doză de energizant. Nu mai puțin de 24 de lei trebuie să dai, dacă ești obosit după zbor și vrei să-ți încarci bateriile. Nici limonada nu este departe. Te costă 19 lei o sticlă mică, iar un suc cu vitamine te duce 21 de lei! Cei care preferă sucul natural au de achitat 14 lei pentru doar 0,5 litri, de la aparatul pus pe Aeroportul Otopeni.
CITEȘTE ȘI: Un român și-a tăiat venele pe Aeroportul Otopeni. Pasagerii TAROM, în stare de șoc
Cât te costă să-ți parchezi mașina, pe oră
Nu doar apa sau sucul sunt scumpe la Aeroportul Otopeni. O oră de parcare te costă 20 de lei. Dacă avionul întârzie, așa cum se întâmplă în multe cazuri, poți să scoți din buzunar sume neașteptat de mari. Despre prețurile mari a comentat și Ștefan Mandachi, care și-a lăsat 6 zile mașina parcată și a avut de plată cât un salariu.
„Ies bucuros să-mi iau mașina din parcare. Am lăsat-o parcată sâmbătă seară. Azi e joi, total 6 zile. Fericit că am ieșit din aeroportul vieții, alerg cu tichetul în mână. Preț parcare 2580 de lei! Doușcinci de milioane!
Am crezut c-am ajuns la Chișinău unde 1 leu moldovenesc e 0,26 roni. Dar nu. E la București. Mă frec la ochi. În capătul parcării e scris prețul. 100 lei pe zi. Sun la dispecerat: fraților, care-i treaba?”, a spus afaceristul, pe rețelele de socializare.
CITEȘTE ȘI: Schimbări începând cu luna martie! Vor fi introduse curse de tren pe ruta Aeroportul Otopeni- Ruse- Ce prețuri vor avea biletele


















