Cât te costă să naști prin cezariană la privat, în 2025, în cele mai mari orașe ale țării. Să aduci pe lume un copil, în aceste condiții, a devenit un lux!

Autor: Luciana Polite

Publicat: 03-08-2025 14:37

Article thumbnail

Sursă foto: Pexels

Orice femeie însărcinată, în anul 2025, s-a confruntat cu două întrebări cruciale, pe care i le-a pus toată lumea: naști natural sau prin cezariană? La stat sau privat? Sunt opțiuni care țin de alegerea fiecăreia, dar răspunsul „corect”, dacă vrei să eviți discuțiile inutile și remarcile de tipul „îți este lene” sau „tu ai bani” este să spui: la stat, natural. Departe de această problemă de percepție și de opiniile pe care fiecare ar trebui să și le țină private, este interesant să vedem cât te mai costă să naști la privat, prin cezariană, în 2025, fără să te mai intereseze ce spune gura lumii.

Când vine vorba de naștere, fiecare femeie ar trebui să-și asculte propriul corp, medicul și dorințele sale. Există beneficii pentru toate metodele prin care poți aduce pe lume un copil, dar și contraindicații. Nu este o rușine să naști în niciun fel, ci o experiență unică, individuală. Totuși, dacă alegi cezariana, te vei aștepta la costuri puțin mai mari, diferența fiind de câteva sute, până la mii de lei.

cezariană (1)

La stat sau la privat? Sunt multe femei care au născut la stat și nu s-au plâns, altele care au născut la privat și au fost mulțumite, dar și cazuri de-a dreptul cutremurătoare. Nu dorim să ne amintim de câte mame au pierit în spitalele de stat, câți bebeluși s-au stins din cauza infecțiilor. Până când vom avea un sistem sanitar pus la punct, fără „atenții” care te duc, adunat, la sume mai mari decât la privat, cine își va permite, va alege mereu serviciile cu plată.

CITEȘTE ȘI: Când scăpăm de caniculă, de fapt. Meteorologii Accuweather au revizuit prognoza meteo pentru Capitală, iar rezultatul este neașteptat

Sumele piperate cerute de spitalele private din România, chiar și dacă ai asigurare de sănătate. Prețul de cezariană nu este același, în funcție de județ

În top cele mai scumpe orașe unde să naști prin cezariană este Capitala. Sumele pornesc de la 5.700 de lei și ajung lejer la 15.000 de lei, dacă mergi la MedLife, Sanador, Regina Maria sau Medicover. Neașteptat de piperate sunt și prețurile din Iași, unde dai între 11.500 de lei și 12.600 de lei, la Arcadia sau Regina Maria. Bineînțeles, nu putea Clujul să lipsească din clasament: între 6.000 și 12.000 de lei pe naștere.

cezariană (2)

Iată și alte tarife percepute, în funcție de oraș:

  • Timișoara: 9.500 - 15.500;

  • Craiova: 5.900 - 6.800;

  • Constanța: 4.950 - 8.000;

  • Brașov: 3.200 - 11.500;

  • Galați: 5.000 - 8.000;

  • Ploiești: 6.000 - 7.000;

  • Oradea: 7.280 - 14.000.

Partea bună este că mai există orașe în care poți primi vouchere, cu care să-ți mai scazi din taxele cerute pentru naștere. În plus, spitalele private au și promoții, pe care le prezintă la târguri pentru bebeluși, care pot să-ți aducă și 3.000 de lei reducere la nașterea prin cezariană.

CITEȘTE ȘI: S-a schimbat concediul medical, de la 1 august. Mult mai puțini bani pentru cei care nu mai pot să muncească, chiar și dacă aduc dovezi la doctor

Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri