Aşteptarea a luat sfârşit pentru fanii telefonului fabricat de Apple. Lansarea noilor modele va avea loc pe 9 septembrie, însă acum toată lumea se întreabă cât va costa iPhone 16.
Evenimentul organizat e compania americană va avea loc în sala Steve Jobs din Apple Park sub mottoul „It’s Glowtime”, ora de începere fiind 20:00 (ora României).
Cât va costa iPhone 16? Noile modele ajung şi în România
După ce dată lansării a fost anunţată, fanii mărcii americane aşteaptă să afle cât costă noul iPhone 16, telefon care va fi disponibil în mai multe variante şi în România din această toamnă. Deşi preţurile nu au fost încă dezvăluite, specialiştii cred că iPhone (128 GB) vă costa peste 969 de euro, în timp ce modelul Plus va avea un preţ de peste 1.119 euro.
Pentru varianta Pro de 128 GB cei care îşi doresc acest telefon vor plăti nu mai puţin de 1.229 de euro, în timp ce pentru modelul Pro Max vor scoate din buzunar mai bine de 1.479 de euro. Deşi lansarea oficială va avea loc în Statele Unite ale Americii pe 9 septembrie, primele precomenzi vor putea fi făcute începând cu 13 septembrie.
Ca de fiecare dată, vor exista probleme legate de lanţul de aprovizionare, mai ales ca telefonul va fi disponibil în zeci de ţări în acelaşi timp.
Diferenţele dintre modelele iPhone 16:
iPhone 16: Modelul de bază, care oferă un echilibru între performanță și preț.
iPhone 16 Plus: O versiune mai mare a modelului standard, ideală pentru cei care preferă ecranele mari.
iPhone 16 Pro: Modelul premium, cu specificații avansate și funcții exclusive.
iPhone 16 Pro Max: Vârful de gamă, oferind cea mai bună tehnologie pe care Apple o poate oferi, într-un format mai mare.
Noul iPhone 16 va fi disponibil în culori precum Negru Midnight, Alb Starlight, un alb perlat, Roșu (Product RED) - o opțiune vibrantă și caritabilă, parte a programului Product RED, dar şi un Albastru Pacific. Galben Luminant, Negru Grafit, Alb Argintiu, Auriu, Titanium şi Albastru Marin sunt alte nuanţe din care utilizatorii vor putea alege.
Ce aduce nou telefonul de la Apple
Design-ul pentru iPhone 16 nu va avea parte de prea multe modificări. Una dintre ele este legată de integrarea tehnologiei BRS (Border Reduction Structure) pe modelele Pro și Pro Max, care va reduce semnificativ marginile ecranului, oferind astfel un spațiu de afișare mai mare fără a crește dimensiunile generale ale telefonului. Pe spate, noul telefon va reveni la o configurație verticală pentru modulul foto, similară cu cea folosită la iPhone 12.
Un alt detaliu important pentru viitorii utilizatori este faptul că va exista un buton Action universal, disponibil pe toate modelele, ceea ce ar aduce un plus de personalizare și funcționalitate.
Procesorul A18 Pro, un chipset construit pe un “proces de fabricație de 3 nm, similar cu A17 Pro, dar cu optimizări semnificative în ceea ce privește performanța și eficiența energetică”, va oferi o putere mai mare, lucru care va permite utilizarea fără probleme chiar şi în cazul aplicaţiilor mari.
De pe iPhone 16 nu vor lipsi nici îmbunătățirile legate de camere și nici ecranele mai mari.
















