Respingerea moţiunii simple împotriva ministrului Energiei, în Camera Deputaţilor, l-a făcut pe liderul USR Cătălin Drulă să aibă o reacție fermă la adresa Coaliției de guvernare. Acesta a transmis că PNL se dovedeşte pe zi ce trece că este anexa din fundul curţii PSD, iar de astăzi este foarte clar că Virgil Popescu este oficial ministru PSD, scrie news.ro
”Am văzut astăzi că s-a întâmplat ceea ce cu toţii ne aşteptam, PSD l-a apărat pe Virgil Popescu. PNL se dovedeşte pe zi ce trece că este anexa din fundul curţii PSD”, a spus liderul USR, la Parlament.
”Vedem o sfidare totală. Pe de o parte, un ministru care ar fi trebuit să plece de mult timp din funcţie, nu există din experienţa mea parlamentar, de când mă uit la guverne, la miniştri, un ministru care să fie mai incompetent decât acest Virgil Popescu, care este de 3 ani în funcţie. PSD, îi vedem prin declaraţii cum îl atacă. De astăzi este foarte clar: Virgil Popescu este oficial ministru PSD, ca să fie foarte clar”, a completat Drulă.
Preşedintele USR a arătat că ”românii rămân cu facturile mari, cu frica că vor îngheţa la iarnă, iar acest guvern PSD – PNL care este rău pentru ţară, care ne face să trăim mai rău decât acum 12 luni şi să ne fie frică pentru ce urmează se gândeşte numai la interesele proprii”, scrie news.ro
Cătălin Drulă 'atacă' Coaliția după respingerea moțiunii împotriva lui Virgil Popescu: Vedem o sfidare totală
Sursă foto: bugetul.ro
Explorează subiectul
Trending

23 marEntertainment
Fiica lui Horia Moculescu, îngropată în datorii. Compozitorul i-a lăsat rate pe următorii 8 ani în loc de moștenire

23 marEntertainment
Clinica de lux deținută de Oana Zăvoranu, demolată de executori. Afacerea îngropată în datorii a ajuns la final de drum

23 marPolitica
Diana Șoșoacă, audiată în ședință secretă. După ce susținuse că sunt doar zvonuri, șefa SOS ajunge în fața Parlamentului European

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

23 marEconomie
Stare de criză pe piața țițeiului din România. Autoritățile revin cu OUG, anunțul de la Guvern
Articole Similare

23 marActual
Ora de vară 2026. Se schimbă ceasul la final de martie, noaptea va fi mai scurtă cu 60 de minute

21 marActual
Bani să-ți repari mașina dacă ai avarie din cauza unei gropi. Toți șoferii români au acest drept, doar trebuie să știe cum să-l folosească

21 marActual
Greșelile frecvente care duc la toxiinfecție alimentară. Recomandările ANSVSA pentru a preveni astfel de probleme

21 marActual
Se scumpesc produsele de bază în toate supermarketurile din România. Cresc prețurile la pâine, lapte și alte alimente

20 marActual



