În data de 6 februarie 2026, emisiunea „La Măruță” de la Pro TV, moderată de celebrul Cătălin Măruță, dispare. Potrivit informațiilor obținute pe surse de Bugetul.ro, cei din conducere ar fi vrut să renunțe la omul de televiziune începând cu prima zi a anului curent. Totuși, acestora le-a fost frică de faptul că Andra va alege să plece, așa că i-au prelungit contractul cântăreței. Vestea legată de dispariția emisiunii „La Măruță” a venit abia după acest pas.
În urmă cu scurt timp, Cătălin Măruță a exprimat un mesaj pe pagina personală de Facebook. El le-a mulțumit celor care l-au susținut, explicând că la mijloc este vorba despre „o alegere făcută cu inima, la timpul ei”. În plus, vedeta a dezvăluit că deja a primit oferte de lucru.
Cătălin Măruță, asaltat: „Vă mulțumesc și celor care astăzi mi-ați făcut oferte de job”
Măruță le-a mulțumit oamenilor care s-au arătat interesați de potențialul lui, fiind recunoscător. Acesta a comunicat și că oprirea emisiunii sale nu reprezintă un pas „dramatic sau scandalos”.
„Vă mulțumesc tuturor celor care mi-ați dat mesaje de susținere și mi-ați transmis gânduri bune... E o alegere făcută cu inima, la timpul ei. Vă mulțumesc și celor care astăzi mi-ați făcut oferte de job, vă sunt recunoscător și mă simt, evident, bine să văd și să simt dragostea voastră.
Dar vreau să vă spun tuturor că nu e nimic dramatic sau scandalos în spatele informației că emisiunea de la TV se oprește într-o lună.
E o decizie la care mă gândesc de niște ani deja (bine, am zis și în 2015 într-un interviu pentru «Revista OK!» că la 40 de ani vreau să mă pensionez și, sincer, nici acum nu îmi fac calcule concrete pentru asta). Dar îmi doresc pentru mine și pentru fiecare dintre voi, bucurii, timp cu familia, evoluție emoțională și profesională.
Mă emoționează grija pe care mi-o purtați și atenția pe care mi-o acordați și vă mulțumesc încă o dată pentru tot. Până pe 6 februarie ne vedem la emisiune!”, este mesajul lui Cătălin Măruță
Salariu stelar pentru prezentator. CEO-ul Pro TV și-a scos pălăria în fața lui
Potrivit jurnaliștilor de la Cancan, salariul avut de Cătălin Măruță la Pro TV nu este deloc unul mic. Din câte se pare, prezentatorul TV a fost remunerat cu 12.000 de euro în fiecare lună.
În contextul plecării lui Cătălin Măruță, Aleksandras Cesnavicius, CEO-ul Pro TV, a ținut să-l laude pe omul de televiziune.
„«La Măruță» a fost un format unic pe piața de televiziune din România și o parte importantă din istoria Pro TV.
Suntem recunoscători echipei și lui Cătălin Măruță pentru contribuția lor remarcabilă. Această schimbare nu este o separare, ci urmează o evoluție naturală, parte a unei transformări mai ample de conținut pe care o vom implementa în perioada următoare”, a spus Cesnavicius














