Cătălin Predoiu, despre pragul pentru abuzul în serviciu: 'Austria, la o formă agravantă, are un prag de 50.000 de euro. La Bruxelles funcționează un registru al companiilor de lobby'

Autor: Ion Motea

Publicat: 09-05-2023 13:49

Actualizat: 09-05-2023 13:52

Article thumbnail

Sursă foto: bugetul.ro



Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, comentat pe tema introducerii unui prag pentru abuzul în serviciu.


 

Cătălin Predoiu a afirmat că ”nu există niciun stat care să aibă în legislație abuzul în serviciu cu prag. Austria, la o formă agravantă, are un prag de 50.000 de euro.”


 


Comisia Europeană a emis un set de recomandări pentru combaterea corupției la nivelul UE, set în care se vorbește despre traficul de influență în firmele private.

Nu e o surpriză, era anunțat de președinta Comisiei Europene preocuparea asta spre întărirea luptei anticorupție în toate statele, pentru că unele au luat-o foarte în serios, cum suntem și noi, alții au mai uitat de ele, iar CE spune să revenim cu toții la același nivel și să apăsăm pe anticorupție, care devine o problemă a UE, internă și externă. Unul dintre aspecte este creșterea gradului în care persoanele juridice răspund din punct de vedere penal.

”La Bruxelles funcționează un registru al companiilor de lobby”


Dreptul comercial s-a sofisticat, a evoluat foarte mult și folosește tot felul de instrumente, de entități juridice... Lobby este organizat în câteva state, e la nivelul CE, la Bruxelles funcționează un registru al companiilor de lobby. Lobby a apărut în statele federale, care au agenții foarte multe, spre exemplu la Washington erau în jur de 10.000 - 15.000 de agenții federale. Atunci, cum te poți descurca tu, cetățean, în acest hățiș? Apare astfel nevoia unui operator care să te descurce din punct de vedere instituțional. Într-o țară ca România... e nevoie, nu e nevoie, poate fi la un moment dat, e o discuție” spune ministrul Justiției.

Abuzul în serviciu, fără prag în toată UE


Referindu-se la abuzul în serviciu fără prag, Cătălin Predoiu a spus ferm: ”În această directivă, e fără prag, ca-n toată UE. Nu există niciun stat care să aibă în legislație abuzul în serviciu cu prag. Austria, la o formă agravantă, are un prag de 50.000 de euro. Curtea Constituțională a României spune, în cinci decizii, că infracțiunea fără prag este constituțională și-n două dintre ele face o teorie că ar fi mai ușor de aplicat în cazul în care ar avea un prag, fiind contradictorii aceste considerente de la o decizie la alta”.

”Într-o hotărâre din 2016, spune Curtea că abuzul în serviciu e constituțional când ai încălcat o lege când ai săvârșit fapta. Dacă vin și spun că e abuz în serviciu doar dacă depășește un prag de prejudiciu, înseamnă că sub acel prag accept ideea că pot să încalc o lege fără sancțiune, ceea ce, după părerea mea, e de neacceptat” atrage atenția ministrul Justiției, conform dcnews.ro.

Explorează subiectul
Urmărește-ne pe social media
Facebook IconWhatsApp IconTelegram IconYouTube Icon
Google News
Articole Similare
Parteneri