În ciuda faptului că profesorilor și angajaților din educație le fuseseră promise creșteri salariale pentru acest an, „ordonanța trenuleț” a blocat acest demers. Pe fondul nemulțumirii acestora, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat recent cum este calculat salariul dascălilor. El a subliniat că salarizarea implică și alte activități ale acestora, nu doar orele de predare.
„Ordonanța trenuleț” a înghețat salariile angajaților din sistemul bugetar, printre aceștia numărându-se și cei care lucrează în educație. Astfel, profesorii nu vor mai primi anul acesta majorarea salarială ce le fusese promisă. Pe fondul nemulțumirii create de înghețarea salariilor, dascălii iau în calcul organizarea unor noi proteste. În plus, reprezentanții profesorilor au încercat să explice, cu orice prilej, că salariile primite de aceștia nu se ridică la valoarea muncii lor.
„Un profesor nu livrează doar cunoștințe, da, el și educă, face și altceva. Face mult mai mult decât pare la prima vedere. Și apoi, după ce pleacă de la școală, are de corectat și are de evaluat”, a declarat Raluca Ivănuș, directoarea Colegiului Național George Coșbuc din Capitală.
Ministrul Daniel David a explicat cum se calculează, de fapt, salariile profesorilor
În contextul nemulțumirii majore a profesorilor, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat cum se calculează, de fapt, salariile acestora. El a subliniat că salariul dascălilor „este primit pentru 8 ore pe zi, pentru 40 de ore pe săptămână” și „nu se reduce la numărul de ore de predare”. Mai mult, potrivit ministrului, venitul lunar implică și pregătirea pentru predare dar și activitățile administrative desfășurate de profesori.
„Mai era o dezbatere: pentru câte ore primesc profesorii salariu? Vă spun foarte clar, salariul este primit pentru 8 ore pe zi, pentru 40 de ore pe săptămână și salariul nu se reduce la numărul de ore de predare. Salariul implică și pregătirea pentru predare, activități administrative. Dar, repet, sunt de acord, în același timp, că trebuie să avem grijă la birocratizare, să nu transformăm profesorul în secretară, informatician, economist și așa mai departe.
Sistemul este nemulţumit şi, într-un fel, le înţeleg această nemulţumire. În acelaşi timp încerc să discut şi cu sindicatele şi cu alţii reprezentanţi din sistem pentru a avea o abordare strategică. Noi am ajuns, în zona educaţiei, să tot cerem salarii, în condiţiile în care salariile nu sunt rezonabile din mai multe motive. Societatea, efectiv, a împins educaţia în umbră. Cândva, educaţia era calea principală spre succesul social. În timpul revoluţiilor industriale prin care trecem, în timpul apariţiei reţelelor sociale, noi am considerat că nu mai avem nevoie de educaţia în varianta clasică, ne educăm noi singuri citind, uitându-ne pe nu ştiu ce reţele de socializare şi am împins educaţia în umbră”, a declarat recent Daniel David.

















