De multe ori, inventivitatea românilor pare să nu aibă limite. Este și cazul proprietarului unei hale nou ridicate într-un cartier din orașul Suceava, care a găsit o soluție inedită pentru a închide gura vecinilor nemulțumiți. Acesta a montat un televizor uriaș pe acoperișul construcției sale, astfel încât cei care locuiesc la primul etaj al blocului din proximitatea halei să aibă parte de un „peisaj” plăcut.
În ultimii ani, tot mai multe clădiri noi apar în peisajul orașelor din țara noastră. Nu de puține ori, noile construcții deranjează vecinii din clădirile apropiate, uneori chiar stricându-le definitv peisajul pe care aceștia îl aveau din propriile locuințe.
Soluția inedită găsită de patronul unei hale din Suceava pentru a-i închide gura unui vecin nemulțumit
O situație de acest gen s-a produs recent în orașul Suceava, unde pe strada Mărășești, în zona Trident, a apărut o construcție foarte voluminoasă și extrem de colorată. Este vorba despre o nouă hală care a „răsărit” între două blocuri, fiind chiar lipită de acestea. Cum construcția este destul de înaltă, locatarii de la primul etaj al unuia dintre blocuri s-au trezit cu o nouă priveliște. Pentru a potoli nemulțumirea oamenilor, proprietarul noii hale a găsit rapid o soluție. Acesta a montat pe acoperișul clădirii sale un televizor uriaș cu diagonala de 248 de centimetri pe care rulează non-stop videouri cu peisaje din natură. În acest fel, proprietarul halei consideră că a rezolvat problema creată de construcția sa, oferindu-i locatarului de la etajul 1 un „peisaj” plăcut.

Reacțiile nu s-au lăsat prea mult așteptate
O fotografie cu „minunea” de pe strada Mărășești a fost postată pe rețelele de socializare, aceasta provocând rapid zeci de comentarii. Majoritatea internauților nu au apreciat deloc inițiativa patronului halei, ba din contră, susțin că este o idee extrem de proastă. Mai mult, unii susțin că noua construcție nu trebuia să primească autorizație, având în vedere că este lipită de cele două blocuri.
„Clădirea aia e o blasfemie la adresa bunului simț citadin, nici nu avea ce să caute acolo, între cele două blocuri, încălcând flagrant normele de construcție” / „ Cu această clădire Suceava intră în circuitul turistic?” / „Dai o șpagă, se îndoaie dosarul și se constată că în 1931 era acolo o clădire pe aceeași amprentă la sol, și deci se poate construi pe baza unui precedent stabilit de o șpagă anterioară, când erau ai lor la putere...” / Ce bataie de joc de orasul asta!”, sunt câteva dintre comentariile internauților.



















