Primii pași în fotbal i-a făcut în țara natală, la Grandoli FC, iar mai apoi a fost la juniorii lui Newell's Old Boys. A ajuns mai apoi, în anul 2000, la celebra academie La Masia a Barcelonei. La această echipă a jucat până în 2021 când a plecat la PSG.
Din vara acestui an evoluează pentru Inter Miami. La sfârșitul lui 2022 și-a îndeplinit visul devenind campion mondial cu Argentina. Toate aceste informații sunt de notorietate, însă dacă vei citi rândurile de mai jos vei afla detalii inedite despre cel poreclit "La Pulga".
Și-a iubit foarte mult bunica
Poate ai sesizat că de multe ori după ce Lionel Messi înscrie își îndreaptă degetele arătătoare spre cer. Nu mulți știu însă de ce superstarul argentinian face acest gest. Ei bine, el face asta pentru a-i mulțumi bunicii sale.
Interesant este că ea a fost cea care i-a insuflat pasiunea pentru fotbal. Pe lângă asta, a fost un sprijin pentru el când a făcut primii pași în acest sport. Din nefericire, în anul 1998 ea a plecat de pe această lume.
A refuzat să meargă la Arsenal
Celebrul tehnician Arsene Wenger a încercat să-l aducă la Arsenal pe când acesta era încă un puști la academia Barcelonei. Să știi că găsești aici promoția la Unibet fără depunere cu care poți paria pe Premier League, La Liga și multe alte competiții.
"La Pulga" știa însă că antrenorii de la formația catalană îl vedeau ca pe o viitoare mare vedetă a fotbalului mondial. De altfel, șefii blaugrana erau determinați ca acesta să nu părăsească clubul. Așadar, a rămas pe Camp Nou unde a ajuns să facă istorie.
Și-a ales un idol interesant
Lionel Messi este un idol pentru copiii din întreaga lume și în special pentru micuții argentinieni. Bineînțeles că și el a avut un jucător pe care l-a admirat. Cel mai probabil te-ai fi așteptat ca acesta să fie Diego Armando Maradona.
Ei bine nu, fotbalistul care l-a inspirat pe startul lui Inter Miami a fost Pablo Aimar. Mai târziu cei doi s-au întâlnit de mai multe ori în La Liga. În 2004, Aimar a mers la Messi care avea pe atunci doar 17 ani și i-a oferit tricoul său.
Putea să fie campion mondial încă din 2010
Sunt destul de sigur că știi și tu că Lionel Messi a devenit pentru prima oară campion mondial cu Argentina la finalul anului trecut. Iată ce trofee a câștigat cu echipa națională de-a lungul carierei sale:
- 1 x Cupa Mondială
- 1 x Copa America
- 1 x Finalissima
- 1 x Aur Olimpic
- 1 x Cupa Mondială U20
El însă are și cetățenie spaniolă și ar fi putut opta să joace pentru naționala iberică. Asta l-ar fi făcut campion mondial în 2010, însă Messi a ales Argentina.
Nu a avut cel mai bun debut la națională
Debutul sau la naționala Argentinei s-a produs într-o partidă amicală cu Ungaria. Duelul a avut loc la Budapesta pe 17 august 2005. Nu a început ca titular, dar a intrat în minutul 64 în locul atacantului Lisandro Lopez
În mod normal trebuia să-și aducă aminte cu plăcere de acest joc, dar s-a ajuns la un moment de genul Jean Vladoiu la Mondialul din 1994. Asta pentru că la nici un minut după ce a pășit pe gazon el a văzut cartonașul roșu.
Este cel mai tânăr argentinian care a jucat la un Mondial
Primul Campionat Mondial la care Leo Messi a participat a fost cel din 2006, din Germania.
În primul meci de la acel turneu final, cel cu Coasta de Fildeș, el a rămas doar pe banca de rezerve, nefiind utilizat deloc. Și-a făcut însă debutul la următoarea partidă.
Asta se întâmpla cu Serbia și Muntenegru, cele două țări de astăzi formând la momentul respectiv o singură națiune. Astfel a stabilit atunci un record devenind cel mai tânăr argentinian care a jucat la o Cupă Mondială, el având atunci 18 ani, 11 luni și 23 de zile.
Deține recordul de goluri pentru Argentina la Mondiale
La Cupa Mondială de anul trecut Lionel Messi a fost decisiv pentru Argentina pe care a ajutat-o să câștige marele trofeu. El a marcat nu mai puțin de 7 goluri la acest turneu final care a fost găzduit de Qatar.
Astfel, a ajuns la un total de 13 goluri înscrise la Campionatele Mondiale. Grație acestor reușite el a devenit argentinianul cu cele mai multe goluri marcate la Campionatele Mondiale, depășindu-l pe Gabriel Batistuta care are 12.
Este singurul jucător cu 2 Baloane de Aur la Mondiale
În 2022, la Cupa Mondială din Qatar, a fost declarat Balonul de Aur al turneului. Asta și pentru că a câștigat marele trofeu cu Argentina și a marcat nu mai puțin de 7 goluri în competiția care s-a încheiat la sfârșitul anului trecut.
El mai are însă un Balon de Aur obținut la Campionatul Mondial din 2014, cel găzduit de Brazilia. Astfel, el a devenit primul și este momentan singurul jucător care a câștigat două Baloane de Aur la Campionatele Mondiale.
Niciun jucător al Barcelonei nu are mai multe trofee ca el
Cea mai mare parte din carieră și-a petrecut-o la Barcelona, club pe care cu siguranță îl iubește și acum. Mulți se așteptau ca în această vară el să revină pe Câmp Nou, o dată cu expirararea înțelegerii cu cei de la PSG.
Messi este venerat de toți suporterii catalani. Și asta nu degeaba pentru că a câștigat 35 de trofee majore cu această echipă. Niciun alt jucător din istoria Barcelonei nu are un palmares mai bogat ca el.













